Memorandum pentru drepturile britanicilor. Țapardel: Este o dovadă clară

Claudia Țapardel a făcut un comentariu cu privire la inițiativa de a dopta un memorandum pentru garantarea drepturilor britanicilor din România.

"Doresc să salut inițiativa prim-ministrului României de adoptare a unui memorandum pentru garantarea drepturilor britanicilor din #România, invocând astfel principiul reciprocității şi în cazul românilor din Marea Britanie. Este o dovadă clară a faptului că #Guvernul se asigură de protejarea intereselor și a drepturilor cetățenilor români care locuiesc și își desfășoară activitatea profesională pe teritoriul Marii Britanii. Consider că, în acest mod ar trebui să lucreze şi preşedintele României, să se preocupe de bunăstarea românilor de pretutindeni şi nu să creeze conflicte politice care nu sunt în beneficiul cetăţenilor români.

În calitatea mea de reprezentant al României în Parlamentul European și de membru în Comisia pentru Afaceri Constituționale, m-am implicat direct în negocierea ieșirii Marii Britanii din #UE și am reușit să mențin o colaborare permanentă cu Guvernul Britanic pe marginea acestui subiect. Prioritatea mea a fost obținerea de garanții în ceea ce privește menținerea legăturilor comerciale cheie dintre #UE şi #UK, dar și a drepturilor și intereselor cetățenilor europeni, în orice scenariu prevăzut de #Brexit.", susține Claudia Țapardel.

Citește și: Angajații de la metrou pichetează Ministerul Transporturilor

Atac la Klaus Iohannis

Europarlamentarul PSD a lansat și un atac la adresa președintelui Iohannis despre care susține că "ar trebui să se axeze mai mult pe apărarea drepturilor cetățenilor români".

Am apreciat foarte mult deschiderea Guvernului Britanic legată de acest subiect și mă bucur să văd că acesta este dispus să colaboreze cu Statele Membre în ceea ce privește protejarea statutului legal al cetățenilor #UE din Marea Britanie, în baza unui principiu de reciprocitate. Consider că este normal și firesc ca Marea Britanie să ia măsurile necesare și să se asigure că viețile cetățenilor europeni de pe teritoriul său nu vor fi afectate chiar şi în situaţia în care Marea Britanie nu a semnat încă un acord de retragere din construcţia europeană.

Ţin să subliniez faptul că președintele Klaus Iohannis ar trebui să se axeze mai mult pe apărarea drepturilor cetățenilor români, și nu să denigreze în mod permanent un Guvern ales în mod democratic. Într-un moment atât de important precum Brexit, acțiunile noastre trebuie să se îndrepte asupra cetățenilor pe care îi reprezentăm, și nu asupra propriilor interese politice", a declarat Claudia Țapardel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel