Medicii fac dezvăluiri: Ce conținea gazul ucigaș din clubul Colectiv

Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică a Spitalului Floreasca, a explicat că, la momentul incendiului din club Colectiv, gazul dominant era monoxidul de carbon, iar majoritatea pacienţilor prezintă semne ale intoxicaţiei cu acest element.

'Doamna profesor Ecaterina Andronescu, în fruntea unui colectiv de cercetători de la Universitatea Politehnica, au studiat care este compoziţia gazului rezultat din arderea materialului de antifonare din incinta clubului respectiv', a spus Ioan Lascăr, luni, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Ambasada Franţei. El a subliniat că dominanta gazelor din club este monoxidul de carbon.

Potrivit medicului, gazele emanate la momentul incendiului au fost, în ordinea concentraţiei: acidul cianhidric, monoxidul, respectiv dioxidul de azot, acidul clorhidric, toluenul şi xilenul.

'Imensa majoritate a pacienţilor au demonstrat că erau sub influenţa intoxicaţiei cu monoxid de carbon', a afirmat şeful Clinicii de Chirurgie Plastică a Spitalului Floreasca din Capitală, citat de Agerpres.

[citeste si]

Dan Enescu, medic primar în chirurgie plastică, managerul Spitalului Clinic pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', a afirmat, la rândul său, că în cariera sa a tratat peste 20.000 de arsuri, dar cazurile victimelor de la Colectiv sunt unice, în mare parte şi din cauza combinaţiei de gaze din incinta unde a avut loc tragedia.

'Este ceva ce nu pot să înţeleg, (...) este o grea încercare la care sistemul românesc medical va face faţă', a spus Dan Enescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel