Mazăre și Constantinescu acuză „poliția politică a lui Băsescu”, dar Băsescu l-a zdrobit pe Geoană în Constanța, în 2009

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a fost ridicat marți de jandarmi și dus la DNA pentru audieri, iar noaptea de marți spre miercuri a petrecut-o în arest, fiind reținut pentru 24 de ore. Mazăre află astăzi dacă va fi arestat preventiv pentru 29 de zile sau va fi cercetat în libertate. În urmă cu doar câteva zile, și președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost adus cu forța la DNA, iar acum i s-a permis să plece în SUA, pentru a se trata de cancer, urmând să fie cercetat odată cu întoarcerea în țară. În repetate rânduri, cei doi politicieni de la malul mării au acuzat implicarea politicului în justiție, strigând că sunt victimele președintelui Traian Băsescu: „Rușine, Băsescule!”, a răbufnit Radu Mazăre, marți seară, la ieșirea din sediul Departamentului Național Anticorupție. Dacă privim rezultatele legislativelor din 2008 și ale prezidențialelor din 2009, putem spune însă că, voit sau nu, cei doi conducători ai Constanței au contribuit indirect la obținerea de către Traian Băsescu al celui de-al doilea mandat la Cotroceni, în detrimentul lui Mircea Geoană.

PSD-PC + PNL = 64,45% la parlamentarele din 2008, în județul Constanța

La alegerile parlamentare din 2008, Alianța PSD-PC a obținut în județul Constanța 47,80% dintre voturile pentru Camera Deputaților și 51,37% dintre cele pentru Senat. Liberalii au obținut 14,86% pentru Cameră și 14,88% pentru Senat. Deci, un total PSD-PC + PNL de 62,66% - la Cameră și 66,25% - la Senat.

Alexandru Mazăre (PSD+PC), fratele primarului Constanței, a obținut pentru Colegiul 3 - Senat 59,79% dintre sufragii - cel mai mare scor obținut de vreun candidat la nivelul județului.

PSD-PC +PNL = 46,36% în turul II al prezidențialelor, în județul Constanța

La fix un an de la parlamentarele din 2008, Alianța PSD - PC, alături de PNL, care l-a susținut pe Mircea Geoană în turul II al prezidențialelor, au pierdut aproape 20 de procente la nivelul județului Constanța. Traian Băsescu a obținut 204.433 de voturi (53,63%), în condițiile în care candidatul PSD, Mircea Geoană, s-a bucurat și de susținerea lui Crin Antonescu și a PNL-ului în turul II din 2009. Or, este binecunoscut faptul că alegerile - inclusiv cele prezidențiale - sunt câștigate de aleșii locali și este greu de crezut că Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu nu au influență la nivelul județului, dovadă în acest sens stând rezultatele pe care le obțin cei doi la alegerile locale - Mazăre este de 14 ani primar, iar Constantinescu se află la al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Constanța.

Comparând rezultatele din Constanța de la parlamentarele din 2008 cu cele din turul II al prezidențialelor din 2009 ne putem gândi că cei doi conducători ai orașului și județului nu și-au dat cu adevărat silința ca Mircea Geoană să ajungă președinte. Sau poate atunci au dorit ca Traian Băsescu să revină la Palatul Cotroceni și pentru al doilea mandat.

„Poliția politică, politica lui Băsescu”

„Este o poliţie politică, ca şi DNA, este politica lui Traian Băsescu, prin care şantajează primarii, preşedinţii de CJ şi toţi membrii PSD, PNL şi USL şi o fac în continuare din păcate. Această ANI vânează tot ce este din PSD şi PNL din timpul guvernării Boc. Sper să existe voinţă politică pentru schimbare, să se schimbe aceste lepre, să pună nişte oameni profesionişti. Merită această bătaie de joc, această instituţie să funcţioneze pe banii publici?", răspundea Nicuşor Constantinescu în 2013, întrebat despre acuzele de incompatibilitate aduse de Agenția Națională de Integritate.

"Un aparat odios de poliție politică aflat la îndemâna lui Traian Basescu și care s-a plasat prin acțiunile sale deasupra justiției române și a statului de drept" - așa caracteriza Nicușor Constantinescu DNA, la începutul lui 2014.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel