Maria Şarapova, decizie surprinzătoare pentru turneul de la Roland Garros

Maria Şarapova a luat o decizie surprinzătoare privind paprticiparea sa la turneul de la Roland Garros.

Maria Şarapova, fostă numărul unu mondial, care şi-a reluat recent antrenamentele după o operaţie la umărul drept, a declarat forfait pentru turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, informează AFP. 'Am declarat forfait pentru French Open astăzi', a scris Şarapova miercuri seara pe contul său de Instagram, alături de un mic drapel al Franţei.

'Uneori, deciziile bune şi sunt şi cele mai uşoare', a adăugat rusoaica, dublă laureată la Roland Garros, în 2012 şi 2014 (ultima oară după o finală câştigată în faţa Simonei Halep), care anul trecut s-a oprit în sferturile de finală ale competiţiei pariziene, câştigată de româncă.

Intervenţie chirurgicală la umărul drept

'În privinţa veştilor bune, am reluat antrenamentele şi lucrez încet pentru a-mi recăpăta forţa la umăr. Paris, îmi vei lipsi, până anul viitor', a adăugat campioana, care a împlinit luna trecută 32 de ani.

Maria Şarapova, aflată acum pe locul 35 în clasamentul WTA, a efectuat în luna februarie o mică intervenţie chirurgicală la umărul drept, la care fusese operată în 2008. Ea a disputat doar opt meciuri în 2019, înregistrând 6 victorii şi 2 înfrângeri. Jucătoarea rusă a participat, la finele lunii ianuarie, la turneul de la Sankt Petersburg, unde a declarat forfait după victoria din primul tur în faţa australiencei Daria Gavrilova, înainte de a renunţa, la jumătatea lunii februarie, să mai participe la turneul de la Indian Wells.

Citește și:

Roma 2019: Simona Halep - Marketa Vondrousova rezultat LIVE score. Meciul revanșei

Mats Wilander, la București. Ce a spus despre Simona Halep şi Ilie Năstase

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel