Manevră de intoxicare pro-Băsescu: un revoluţionar susţine teza loviturii de stat

miting piata victoriei
miting piata victoriei

Presa obedientă regimului de la Cotroceni are nevoie de dovezi pentru a susţine teza În tentativa de discreditare a manifestanţilor, Costin exagerează, pe final, aruncând în derizoriu întregul demers. Observaţi  cum ultimul paragraf  decredibilizează  afirmaţiile preşedintelui „Asociaţiei Decembrie 1989 Metrou România” (fără a mai aminti ostilitatea dintre unii revoluţionari şi Ion Iliescu, care face puţin credibile mesajele puse de Costin în gura lui Dorin Lazăr Maior). Iată scrisoarea deschisă a lui Costin:

„Subsemnatul George Costin, declar că în data de 23 septembrie 2010 am participat la ultima parte a şedinţei unor organizaţii de revoluţionari, şedinţă desfăşurată sub tutela Blocului Naţional al Revoluţionarilor (BNR).  În momentul cînd am intrat în sala de şedinţă discuţiile se purtau pe tema implicării politice a revoluţionarilor, a participării lor la acţiuni de protest aflate în desfăşurare, fiind dat ca exemplu implicarea unor revoluţionari în protestul CNSLR „Frăţia” desfăşurat în faţa sediului Guvernului în ziua precedentă. Acest punct de vedere a fost exprimat de Dorin Lazăr Maior, preşedintele BNR, care le-a mai spus celor prezenţi că are girul lui Ion Iliescu să îi informeze că la întâlnirea pe care urma s-o aibă cu acesta se vor obţine pentru revoluţionarii aderenţi funcţii politice şi administrative într-o viitoare guvernare susţinută de Ion Iliescu.

După intervenţia fostului secretar de stat al SSPR, Puiu Fesan, prin care făcea apel ca activitatea şi acţiunile revoluţionarilor să nu fie politizate, am luat şi eu cuvântul insistând ca asociaţiile de revoluţionari şi Blocul Naţional să nu se implice în mişcările de stradă ale sindicatelor, deoarece aveam destule informaţii referitoare la politizarea acester mişcări de stradă. (...)Dorin Lazăr Maior, preşedintele BNR, m-a contrat şi le-a cerut celor prezenţi să-l însoţească la viitoarea întâlnire cu Ion Iliescu programată a avea loc la sediul PSD din Băneasa şi că, dacă mie şi celor care mă susţin nu ne convine, ei oricum se vor duce la această întâlnire programată pentru data de 23 sept. a.c., orele 11 şi se vor implica în acţiuni de protest alături de sindicate şi de Ion Iliescu. În data de 28 septembrie 2010, în jurul orelor 17, am fost apelat de la un număr de telefon mobil pe care l-am notat dar nu îl dau publicităţii. Persoana care m-a sunat s-a recomandat cu numele şi prenumele pe care l-am notat dar nu îl dau publicităţii.

Redau dialogul telefonic:

  • (apelant – voce de bărbat) Bună seara.
  • (subsemnatul) Bună seara.
  • Sunt ......... ............. de la Realitatea TV. Spuneţi-mi vă rog unde să vă trimit flaierele.
  • Poftim?
  • Spuneţi-mi unde să vă trimit flaierele.
  • N-am înţeles.

Atunci apelantul şi-a dat seama că nu vorbea cu cine trebuie şi a spus ceva de genul „Nu sunteţi Dumitru Costin”, şi a închis.

În data de 29 septembrie 2010, în jurul orei 9, am fost apelat de la un număr de telefon mobil pe care l-am notat dar nu îl dau publicităţii. Persoana care m-a sunat s-a recomandat cu numele şi prenumele pe care l-am notat dar nu îl dau publicităţii.

Radau dialogul telefonic:

  • (apelant – voce de femeie) Ce faci tinere?
  • (subsemnatul) Bine, mulţumesc.
  • Dumitru Costin a dat ieri câte 500.000 lei vechi la angajaţii de la APANOVA pentru a ieşi în stradă.”

După cum vedeţi, partea cu realitatea Tv nu are nicio relevanţă, a fost pusă doar ca să amestece postul TV în acest caz. Flaierele sunt camere de luat vederi mobile, care se trimit la diferite evenimente, iar o pretinsă „confuzie” nu spune nimic, scoasă din context. Realitatea Tv trimite, de zeci de ori pe zi, care de reportaj,  la diferite subiecte. Scoasă din context, afirmaţia nu are niciun înţeles. Ultima propoziţie este de asemenea aberantă. La gradul de nemulţmire care există în rândul populaţiei nimeni nu are de ce să dea bani mitingiştilor, ba mai mult, sute de persoane din cartierele străbătute de manifestanţi s-au alăturat coloanei, din proprie iniţiativă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel