Mai sunt două zile până la Untold. Organizatorii se aşteaptă la sute de mii de spectatori 

Sursa foto: Facebook UNTOLD
Sursa foto: Facebook UNTOLD

Organizatorii festivalului Untold, care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 3-6 august, se aşteaptă ca la ediţia din acest an să participe peste 400.000 de persoane şi ca în oraş să intre peste 80 de milioane de euro în cele patru zile ale festivalului.

 

'Va fi cea mai frumoasă ediţie de până acum, cu numărul cel mai mare de participanţi, aşteptăm în medie undeva la peste 100.000 de participanţi în fiecare zi a festivalului. Ne bucurăm de foarte multe experienţe pe care le-am gândit în fiecare zi, începând de la cei mici, care vor avea, pentru prima dată, un spaţiu dedicat, unde părinţii pot să vină şi să-i lase pentru a se bucura şi ei de festival.

Apoi, sunt foarte multe activităţi pe care le avem, de la cel mai mare festival street food din România, aflat în cadrul Untold, la zone de shopping, unde vor fi cele mai interesante creaţii ale creatorilor de modă, şi să nu uităm de partea artistică.

În acest an ne bucurăm să-i avem pe Imagine Dragons, pentru prima dată în România, cu un show excepţional. Apoi îi vom avea pe David Gueta, dar şi revenirea lui Armin Van Buuren, care revine la Untold, festivalul său preferat, aşa cum a menţionat de foarte multe ori şi care a gândit pentru acest an un moment special', a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, directorul de comunicare al Untold, Edy Chereji.

La cea de 8-a ediţie a festivalului vor participa peste 250 de artişti naţionali şi internaţionali de top, alături de echipele lor şi zeci de mii de fani din România şi din întreaga lume.

'Pentru cele 4 zile şi 4 nopţi, organizatorii şi autorităţile colaborează pentru a se asigura că toată lumea va fi în siguranţă la cel mai mare eveniment din România.

Mii de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, printre care Direcţia Generală Management Operaţional M.A.I., Jandarmeria Română, Poliţia Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia Naţională Antidrog, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, precum şi efectivele Poliţiei Locale, vor fi prezente pe toată durata celor 4 zile de festival, asigurându-se că măsurile de siguranţă sunt respectate de toţi participanţii la festivalul UNTOLD. De asemenea, aproximativ 800 de agenţi de securitate privată vor contribui la menţinerea ordinii şi a liniştii în perimetrul evenimentul.

Vor fi amplasate si două spitale mobile şi trei puncte de prim-ajutor în zona festivalului. Şuier va conduce şi în acest an divizia de echipaje canine, special pregătite pentru patrulare', se arată într-o informare a organizatorilor, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel