Loto - Omul care a fost la un pas de a pierde 76 de milioane

Un britanic a aflat că a câştigat la loterie 76 milioane de lire sterline la şase săptămâni după extragere.

Un muncitor în construcţii din Marea Britanie, care colecţiona bilete de loterie în maşina lui, a descoperit că a câştigat 76 de milioane de lire sterline la loteria EuroMillions, la şase săptămâni după extragere, informează vineri Press Association. Andrew Clark, în vârstă de 51 de ani, care locuieşte în Boston, o localitate din comitatul Lincolnshire, a declarat că intenţionează să se pensioneze anticipat, după ce a descoperit în maşina sa biletul de loterie câştigător. El a revendicat săptămâna trecută acel premiu, care ocupă locul al 12-lea în topul celor mai mari sume câştigate la loteriile organizate în Marea Britanie.

La un pas de a pierde 76 de milioane de lire

Andrew Clark a verificat colecţia de bilete de loterie la îndemnul partenerei sale de viaţă. Trisha mi-a spus să verific biletele, iar nepoata ei, Louise, căreia îi construiam o extensie a casei, mi-a spus acelaşi lucru, după ce a aflat din presă că premiul nu fusese revendicat, a povestit britanicul. Identitatea marelui câştigător a fost dezvăluită vineri dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă. Referindu-se la propria persoană drept omul care a fost la un pas de a pierde 76 de milioane de lire, Andrew Clark a declarat că şi-a dat seama că este misteriosul câştigător după ce a cedat într-un final şi a verificat biletele pe care le adunase în maşina lui.

Împreună cu partenera sa, Trisha Fairhurst, în vârstă de 51 de ani, a cumpărat deja o locuinţă nouă şi două maşini, însă a declarat că cel mai bun lucru la acest câştig este faptul că ne putem ajuta familia. Seamănă cu o poveste magică de Crăciun, omul care a fost la un pas de a pierde 76 de milioane de lire! Spre binele întregii noastre familii, sunt foarte bucuros că Trisha şi Louise m-au bătut la cap să verific biletele, a recunoscut bărbatul, care are trei nepoţi.

Crearea unei vieţi întregi de momente magice

Nu este vorba doar despre o magie de Crăciun, acest câştig reprezintă şi crearea unei vieţi întregi de momente magice pentru toţi cei din jurul nostru, a adăugat el. Andrew Clark a mărturisit că va continua să joace la loterie şi îşi va verifica biletele la fel ca înainte, odată la trei luni. La începutul lunii trecute, s-a anunţat că posesorul unui bilet vândut în Marea Britanie a câştigat marele premiu (jackpot) pus în joc la prima extragere a loteriei EuroMillions din noiembrie, în valoare de 76,3 milioane de lire sterline, devenind astfel mai bogat decât două vedete britanice de prim rang, actorul Daniel Craig şi cântăreţul Harry Styles.

Potrivit informaţiilor publicate imediat după extragere, un singur jucător a ghicit toate cele cinci numere norocoase şi cele două numere speciale - Lucky Star -, câştigând astfel marele premiu, care a crescut tot mai mult în valoare după reporturile succesive înregistrate de la începutul lunii octombrie. Acesta este cel mai mare câştig înregistrat la loteria EuroMillions după ce soţii Fred şi Lesley Higgins, care locuiesc în Aberdeen, au câştigat aproape 57,9 milioane de lire sterline la o extragere ce a avut loc în luna iulie.

Citește și: Loto, trageri Crăciun şi Revelion. Fondul de câştiguri, suplimentat

Cel mai mare premiu câştigat în 2018 la EuroMillions a revenit posesorului anonim al unui bilet de loterie, care a încasat 121 de milioane de lire sterline în luna aprilie. În februarie, un alt participant anonim la această loterie a câştigat 77 de milioane de lire sterline. Recordul actual pentru cel mai mare câştig obţinut la loterie în Marea Britanie, în valoare de 161 de milioane de lire sterline, este deţinut de soţii Colin şi Chris Weir din Largs, o localitate din North Ayrshire (una dintre cele 32 de subdiviziuni ale Scoţiei), care au jucat la EuroMillions în 2011.

Citește și: BREXIT, soarta ROMÂNILOR. Ministrul Ciamba: Au zis clar!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel