Cele mai citite

Iohannis, nouă sesizare la CCR

Mihai Ciobanu Autor: Mihai Ciobanu
iohannis-semneaza_74365000
Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale vineri, 24 mai a.c., o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcții edificate pe acestea și anumitor activități economice autorizate.

"Legea privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcții edificate pe acestea și anumitor activități economice autorizate a fost trimisă Președintelui României spre promulgare în data de 6 mai 2019. Prin modul în care a fost adoptată, precum și prin conținutul normativ, Legea privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcții edificate pe acestea și anumitor activități economice autorizate contravine unor norme și principii constituționale, pentru motivele prezentate în cele ce urmează: 

1. Încălcarea prevederilor art. 75 alin. (2), respectiv a celor ale art. 147 alin. (4) din Constituție;

2. Încălcarea dispozițiilor art. 141 și art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Constituție, determinată de lipsa avizului Consiliului Economic și Social", se arată în textul sesizării.

Textul integral al sesizării poate fi citit aici

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close