Iohannis, intervenţie despre scandalul Şoşoacă: Solicit verificare la sânge!

Klaus Iohannis a fost întrebat despre scandalul în care a fost implicată Diana Şoşoacă şi despre modul în care au intervenit autorităţile. 

"Nu vreau să mă antepronunţ. Absolut toate autorităţile competente să verifice ce s-a întâmplat şi cum s-a intervenit trebuie să-şi facă datoria cu vârf şi îndesat, cum se spune, după care cu siguranţă voi aştepta concluziile de rigoare.

Este posibil să fi fost greşeli în abordare, dar nu pot eu să mă exprim asupa acestor chestiuni. Cert este: solicit această verificare la sânge pentru a nu avea încă o dată un astfel de incident care este absolut regretabil şi care, să fiu sincer, până acum ar fi  fost inimaginabil", a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis.

VIDEO: 

 

MAE, despre conflictul dintre Diana Şoşoacă şi jurnaliştii italieni: România - angajată în protejarea libertăţii presei

 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează marţi că autorităţile italiene au solicitat Ambasadei României la Roma informaţii cu privire la eventuale măsuri adoptate de autorităţile române în cazul incidentului în care au fost implicaţi senatoarea Diana Şoşoacă şi o echipă de jurnalişti de la un post de televiziune italian.

Ambasadorul României la Roma a informat partea italiană că a fost demarată o anchetă de către organele de cercetare penală române, urmând ca aceasta să stabilească detaliile incidentului şi să determine, dacă este cazul, adoptarea de măsuri, conform legii, arată MAE.

Totodată, şeful misiunii diplomatice a subliniat că România "rămâne în continuare profund angajată în protejarea libertăţii presei, un pilon important al democraţiei şi al statului de drept, iar acest incident izolat nu trebuie să afecteze caracterul solid al relaţiei bilaterale între România şi Italia, opinie împărtăşită şi de partea italiană".

Tot marţi, premierul Nicolae Ciucă a afirmat că este "inacceptabil" incidentul şi respinge categoric "manifestarea diferenţelor de opinii prin violenţă". Potrivit unui comunicat de presă transmis de Executiv, prim-ministrul este preocupat de acest caz, "care trebuie clarificat în regim de urgenţă de instituţiile abilitate ale statului".

"Guvernul României condamnă cu fermitate orice acţiune de intimidare a jurnaliştilor sau de obstrucţionare a dreptului la liberă informare a cetăţenilor. Libertatea de exprimare, dreptul la opinie şi accesul la informaţii sunt garanţii ale unei democraţii consolidate şi ale funcţionării statului de drept", se arată în comunicat.

Dumitru Silvestru Şoşoacă, soţul senatoarei Diana Şoşoacă, este urmărit penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub control judiciar, pentru ultraj, el fiind acuzat că a lovit un poliţist.

Senatoarea Diana Şoşoacă a sunat la 112, vineri, în timpul unui interviu pe care îl acorda unei echipe străine de televiziune, în urma unui conflict apărut pe fondul întrebărilor adresate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel