Inundaţii în Ungaria. Covoare de deşeuri din plastic aduse în aval

Covor de deşeuri din plastic în inundaţiile din Ungaria. Sursa: Pixabay
Covor de deşeuri din plastic în inundaţiile din Ungaria. Sursa: Pixabay

Covoare de deşeuri de plastic au fost aduse de ape peste graniţă în Ungaria în ultimele zile în urma inundaţiilor, conform autorităţilor ungare, în pofida solicitărilor anterioare pentru stoparea poluării adresate vecinilor din amonte, Ucraina şi România.

Până luni, unităţile de eliminare a deşeurilor plutitoare au îndepărtat 500 de metri cubi de deşeuri de pe râurile Tisa şi Someş, a declarat Gabriella Siklos, purtătoare de cuvânt a Direcţiei pentru gestionarea apelor din Ungaria.

Sticle de plastic ajung în apele Tisei din Ucraina şi pe râul Someş care curge din România, a spus Gabor Molnar, inginer în cadrul direcţiei, adăugând că deşeurile sunt numărate de colegii săi situaţi în amonte, la intrarea în Ungaria.

"La Tivadar (un sat de pe Tisa), 50-70 de sticle ajung în continuare în fiecare minut, iar cifre similare sunt pe râul Someş", a declarat el.

Televizoare, papuci şi sticle



În timp ce o mare parte din resturile care curg în aval sunt materiale organice luate de ape la creşterea nivelului râurilor, Molnar a precizat că există şi deşeuri menajere, inclusiv papuci şi chiar televizoare, alături de sticle de plastic.

Deşeurile plutitoare aduse de ape la graniţa Ungariei la sfârşitul săptămânii trecute au impus desfăşurarea echipelor însărcinate cu eliminarea acestora pentru a şasea oară în ultimul an şi jumătate, a notat Siklos, adăugând că această cantitate de resturi a fost similară cu cea din cazurile anterioare.

În luna iulie a anului trecut, preşedintele Ungariei, Janos Ader, a solicitat Ucrainei şi României să stopeze poluarea celor două râuri importante care curg pe teritoriul Ungariei după ce inundaţiile au provocat "covoare murdare" din sticle de plastic de la vecinii săi, notează Reuters. Ader a cerut celor doi şefi de stat să le solicite autorităţilor din ţările lor să rezolve problema, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel