Înregistrări Szentes, acuzații de mită. Răzvan Cuc: Am să mă duc să depun plângere!

Razvan Cuc, ministrul Transporturilor, participa la Conferinta Organizatiei Judetene a PSD Iasi
Razvan Cuc, ministrul Transporturilor, participa la Conferinta Organizatiei Judetene a PSD Iasi

Răzvan Cuc va depune plângere penală după apariţia înregistrărilor lui Szentes.

Ministrul Transporturilor a declarat că va depune plângere la DNA pentru înregistrarea făcută ilegal de fostul director CFR Călători Iosif Szentes şi îl acuză pe acesta că încearcă să îl şantajeze pentru a obţine funcţia, scrie Mediafax.

"Nu am nicio treabă cu nicio şpagă", a afirmat Cuc.

Răzvan Cuc a reacţionat după apariţia în presă a înregistrărilor în care discută cu fostul director al CFR călători Iosif Szentes, în care acesta din urmă i-a spus ministrului că ar fi primit mită suma de 500.000 de euro. „Pe înregistrarea aceea făcută ilegal, şi am să mă duc astăzi (marţi, n.r.) să depun plângere penală vis-a-vis de omul care a făcut-o, eu am înţeles că se încearcă tot felul de stârniri de emoţii. La mine poate să vină oricine să îmi spună orice. Dacă cineva are elemente că au fost presiuni făcute asupra lui e liber să se ducă şi să facă ce vrea", a declarat Răzvan cuc la Ministerul Transporturilor.

"Ce am văzut eu..."

 

Ministrul a explicat că este subiectul unei încercări de şantaj şi că din înregistrările ilegale făcute de Iosif Szentes reiese clar că nu este în niciun fel implicat în această chestiune. Cuc a mai spus că nu el numeşte directorii, ci consiliul de aministraţie şi că nu a luat niciun fel de mită.

„Eu nu am nicio treabă şi nu mă interesează nici Dorobanţu, nici Szentes. Ce am văzut eu în schimb este că domnul Szentes şi-a dorit în urmă cu foarte mult timp să se întoarcă în funcţia de director la CFR călători. În diferite cercuri mi-a transmis că are nişte înregistrări şi le va face publice. Foarte bine că a făcut aceste înregistrări publice ca să vedem în sfârşit care este problema. Eu cred că toate lumea s-a edificat vis-a-vis de faptul că nu am nicio treabă eu cu nicio şpagă, nu am nicio treabă cu nicio numire, numirile sunt făcte de consiliul de administraţie. Eu pot doar să sugerez anumite lucruri de care consiliul poate să ţină cont sau nu", a afirmat Cuc.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy