După ce a purtat publicul de pe străzile din Gotham, în lumea infinită a viselor, până la cele mai îndepărtate colțuri ale spațiului, pentru prima dată, inovatorul regizor, scenarist şi producător Nolan propune un eveniment inspirat din viața reală, ale cărui ecouri au răsunat pe tot parcursul vieții acestuia: miracolul de la Dunkirk.
Dunkirk este un film uriaş, dar și o poveste foarte umană, iar în acest fel, devine universal.
“Când am văzut acest film, am plâns”
Mărturiseşte Ken Sturdy în vârstă de 97 de ani. În 1940, acest soldat din Royal Navy făcea parte din operaţiunea Dynamo, cea care a permis salvarea mai multor sute de mii de soldaţi britanici şi rezistenţa în faţa ofensivei germane. Un episod major al celui de al Doilea Război Mondial, care a fost adaptat pentru cinema de virtuozul cineast Christopher Nolan. Un film salutat de toată critica de specialitate.
Veteranul care a fost la premiera peliculei la Calgary, în Canada, a mărturisit pentru Global News: “Am avut şansa să văd acest film care m-a întristat, pentru că mi-am amintit ce s-a întâmplat pe acea plajă. Am pierdut atâţia camarazi. Nu credeam niciodată că voi revedea aceste momente. Parcă aş fi fost din nou acolo”.
Ken Sturdy se ocupa atunci de semnalizare în cadrul armatei britanice şi era însărcinat să ghideze soldaţii pentru a evacua plajele către vasele de război.
“Aveam abia 20 de ani când s-a întâmplat, dar privind Dunkirk puteam să-mi văd din nou vechii prieteni. Cei mai mulţi dintre ei au murit mai târziu în timpul războiului. Nu mergeţi să vedeţi filmul numai pentru a vă distra. Gândiţi-vă la ei”, îndeamnă Ken Sturdy.
Pentru a realiza o producţie atât de îndrăzneaţă din punct de vedere cinematografic, Christopher Nolan s-a întâlnit cu mai mulţi veterani ai marii evacuări din 1940.
“Ei mi-au explicat că înainte de a fi o înfrângere victorioasă, cum o numea Churchill, Dunkirk a fost pentru ei un eşec amar de care le-a fost ruşine. Când soldaţii îl priveau pe unul dintre ei mergând prin apă, nu ştiau dacă se sinucidea sau încerca să traverseze înot cei 40 de kilometri care îl separau de Anglia”, povesteşte el, citat de Le Figaro.
Chiar dacă rămân unele incoerenţe istorice, Ken Sturdy a fost foarte emoţionat la sfârşitul proiecţiei acestui film experimental, pentru că vedea în el mai mult decât o bătălie. “În acea seară am plâns, pentru că aceste lucruri nu se termină niciodată. Noi, specia umană, suntem atât de inteligenţi, încât putem da dovadă de toate îndrăznelile. Putem merge pe Lună. Dar încă ne mulţumim cu lucruri atât de stupide”.
Unul dintre cele mai aşteptate evenimente cinematografice semnate de Christopher Nolan, Dunkirk s-a luptat până a ajuns în fruntea box office-ului românesc din acest weekend, în urma căruia filmul a obţinut venituri în valoare de 655.474 lei, precum şi un număr de 32.051 spectatori.
Scris şi regizat de Christopher Nolan, action thriller-ul epic Dunkirk aduce în prim plan povestea operaţiunii Dynamo, care pe marele ecran este expusă din trei unghiuri diferite şi poate fi observată în timp ce se desfăşoară pe pământ, pe apă şi în aer, fiind redată spectatorilor printr-o combinaţie inovatoare de tehnologie IMAX cu film de 65 mm.
Povestea filmului surprinde trupele britanice şi ale aliaţilor înconjurate de inamici pe plaja franceză şi forţate să facă faţă unui asalt aproape imposibil de rezistat.
Dunkirk reuneşte o distribuţie impresionantă din care fac parte actorii Tom Hardy (Mad Max: Drumul furiei), Mark Rylance, Kenneth Branagh, Cillian Murphy şi debutantul Fionn Whitehead. Filmul este produs de Christopher Nolan şi Emma Thomas, iar Jake Myers este producător executiv.
Din echipa de creaţie cu care a lucrat Nolan fac parte: directorul de imagine Hoyte van Hoytema, scenograful Nathan Crowley, editorul Lee Smith, designerul de costume Jeffrey Kurland, iar Andrew Jackson este responsabil de efectele vizuale.
Dunkirk a fost filmat în Franţa, Olanda, Marea Britanie şi Los Angeles.
Dunkirk este bazat pe evacuarea care, deși a avut loc în primele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial, a avut un impact direct asupra rezultatului războiului. Totuși Nolan a preferat să transforme acest moment istoric într-o peliculă captivantă, de impact: un thriller cu o acțiune epică, contra timp, în care miza nici că putea fi mai mare, decât să producă o dramă despre câmpul de război.
Acesta se destăinuia: “Ceea ce s-a întâmplat la Dunkirk este una dintre cele mai minunate povești din istoria umanității, o cursă contra timp împotriva morții. A fost o situație extraordinar de încordată; aceasta este realitatea. Obiectivul nostru în crearea acestui film a fost să transpunem audiența în acea situație ținând cont de istorie, dar și cu o anumită măsură de intensitate și, desigur, și cu un simț al divertismentului”.
Chris a vrut să pună spectatorii în centrul experiențelor, împreună cu diferite personaje, fie soldați de pe plajă, piloți din văzduh sau civili de pe vase”.
Povestea reală care a inspirat acest film de ficțiune este remarcabilă, poveste care l-a fascinat pe Nolan de mulți ani și “pe care am vrut să o spun de ceva vreme,” spune Ema Thomas. “Ca majoritatea britanicilor, am fost crescut cu povestea mitică a evacuării de la Dunkirk și cu victoria care a fost înșfăcată din ghearele înfrângerii,” relatează ea. “Este o parte majoră a culturii noastre. Este în sângele nostru.”
Povestea a început la sfârșitul lunii mai 1940, atunci când Corpul Expediționar Britanic, împreună cu trupele belgiene, franceze și canadiene au fost nevoite să se retragă până pe plajele din Dunkirk. Deși casa era la o distanță de doar 41 km, nu exista nicio cale ușoară de a ajunge acolo. Plaja cu o adâncime mică și cu o maree de 5 metri a împiedicat salvarea oamenilor de către navele mari britanice. Dar exista speranță: au fost chemate ambarcațiuni mici și o flotilă de “nave mici” care au pornit de pe coasta de sud a Angliei pentru a aduce oamenii acasă, operațiunea cu nume de cod Dynamo.
Consultantul în materie de istorie al filmului, Joshua Levine, autor al cărții Forgotten Voices of Dunkirk, evidențiază faptul că evacuarea din 1940 este mult mai mult decât o poveste britanică. “A fost un eveniment important care încă are o semnificație internațională. Nimic din ceea ce se comemorează legat de cel de-al Doilea Război Mondial, în Marea Britanie, în Statele Unite și peste tot în lume, nu s-ar fi întâmplat fără evacuarea din Dunkirk. Dacă armata britanică ar fi fost ucisă sau capturată, cu siguranță Marea Britanie ar fi capitulat, iar noi am trăi într-o lume foarte diferită. Pentru mine, Dunkirk înseamnă conservarea libertății. Odată ce navele au fost pe drum, lumea a avut o șansă.”
Kenneth Branagh, care joacă rolul comandantului navelor britanice, este de acord. “Viețile noastre ar fi fost radical schimbate dacă momentul plin de curaj, vitejie, imposibil, perseverent, nu ar fi fost supraviețuit de către oameni răbdători, care ne-au protejat viitorul. Locul său în istoria militară, socială, politică și emoțională nu poate fi subestimat. Într-o anumită măsură, evacuarea ar putea fi privită ca fiind un gest neeroic, dar totuși însumează spiritul uman într-un gest fenomenal de eroic.”
De fapt, salvarea armatei în ciuda tuturor șanselor a dat naștere unui termen care a devenit parte permanentă din vocabularul cultural britanic: “spiritul Dunkirk.” Thomas îl definește ca fiind “Ceva cu care englezii se mândresc: acel fel de hotărâre și determinare în fața greutăților.”
Mark Rylance, care joacă rolul unuia dintre căpitanii de pe ambarcațiunile de mici dimensiuni, este de acord: “Are un înțeles profund pentru englezi. Eram în dezavantaj pe plajă, dar ne-am ridicat la înălțimea așteptărilor și am reușit să ne ferim de forțele inamice în acele momente. Spiritul Dunkirk este în strânsă legătură cu altruismul, perseverența și rezistența.”
Tânărul actor Fionn Whitehead, care are rolul unui tânăr soldat britanic de pe plajă, spune: “Spiritul Dunkirk îmi amintește de sentimentul de apropiere și comunitate, apropierea pentru a ajuta pe cineva la nevoie.”
Nolan și Thomas au vizitat pentru prima dată Dunkirk pe o barcă cu vele a unui prieten, asemănătoare cu cele care au format “micile ambarcațiuni”, pe la mijlocul anilor ‘90. Excursia avea să ofere o nouă apreciere a acelui eveniment semnificativ despre care doar citiseră. Încetiniți de mări zbuciumate și vreme neprielnică, traversarea Canalului Mânecii a durat, în mod neașteptat, 19 ore. “A fost o traversare anevoioasă,” își amintește Nolan, “și asta în condițiile în care nu eram bombardați. Ceea ce m-a marcat a fost extraordinarul moment în care civilii au pătruns cu micile ambarcațiuni în zona de război. Puteau vedea fumul și focul de la kilometri întregi, așadar voința lor de a participa și spiritul lor civic sunt extraordinare.”
Nolan continua: “În timp ce mă gândeam cum să conturez povestea, mi-a venit ideea de a prezenta evenimente de pe uscat, din apă și din aer: din perspectiva oamenilor de pe plajă, a celor veniți în ajutor pe apă și a piloților care încercau să îi protejeze din aer. Totodată m-am văzut nevoit să utilizez o scară de măsurare a timpului diferită pentru fiecare secvență a poveștii pentru că scenele de pe plajă se desfășoară pe parcursul unei săptămâni, traversarea Canalului durează o zi, și acțiunea din avioanele Spitfire nu implică mai mult de o oră. Fiecare dintre aceste fire narative, săptămâna de pe uscat, ziua de pe mare și ora din aer, au avut caracteristici temporale diferite, așadar îmbinarea lor din punct de vedere editorial a necesitat o atenție sporită”.
Principalul obiectiv al lui Nolan a fost să transpună audiența direct pe plajă, la bordul ambarcațiunii care traversa Canalul și în cabina frontală a avioanelor Spitfires. A fost primul care a folosit camere video IMAX pentru o producție amplă, pentru Cavalerul Negru, și a utilizat aceste camere IMAX pentru toate filmele lui ulterioare. Dar pentru Dunkirk, a dezvoltat tehnica folosirii unui format de mari dimensiuni, filmând întregul film cu o combinație de IMAX și peliculă de 65mm, ceva ce și el confirmă, “Nu am mai făcut asta niciodată, dar Dunkirk este o poveste amplă care necesita un spațiu de expunere imens.”
Ceea ce a adus nota de verosimilitudine a fost faptul că producătorii, distribuția și întreaga echipă au fost onorați de oportunitatea de a filma secvențe din Dunkirk în aceeași perioadă a anului în care a avut loc miraculoasa evacuare și exact pe aceeași plajă. Au fost unele probleme de logistică, ce au inclus vreme aspră, mări agitate și construcția unui mol îngust, lung de un kilometru, cu un pinten de lemn care se înălța din apele reci ale Canalului.
Căutarea lui Christopher Nolan pentru autenticitate s-a extins și asupra alegerii actorilor, în special cu privire la tinerii ale căror vieți urmau a fi sacrificate. Regizorul explică: “Pentru fiecare secvență am vrut să distribui actori cu vârste apropiate cu ale personajelor. Am vrut să respectăm fidel realitatea în ceea ce privește vârstele fragede ale tinerilor care au luptat în acest cumplit conflict. Unii dintre ei erau doar copii. Am optat pentru figuri noi pentru ca audiența să experimenteze aceste evenimente prin prisma ochilor proprii.”
Una dintre descoperiri a fost Fionn Whitehead, care a debutat pe marile ecrane în rolul cheie al lui Tommy. Sub focul inamicului, tânărul soldat de abia a reușit să scape din orașul învecinat ca mai apoi să fie blocat împreună cu sute de mii de alți soldați pe plaja din Dunkirk, așteptându-și soarta.
La scurt timp după ce a ajuns pe plajă, Tommy îl întâlnește pe Gibson, un alt soldat cu care rezonează, interpretat de Aneurin Barnard.
Ei reuşesc să ajungă la mol, unde îl întâlnesc pe Alex, care este jucat de Harry Styles în filmul lui de debut.
Poarta spre libertate pentru Tommy, Gibson și Alex este digul, un pilon periculos de 2 metri și jumătate lățime, supravegheat de ofițerul de marină de serviciu, Comandantul Bolton, jucat de Kenneth Branagh.
Ofițerul decorat care este împreună cu Bolton pe dig este Colonelul Winnant. James D’Arcy, cel care joacă rolul, spune că “Winnant petrece marea majoritate a timpului discutând cu Comandantul Bolton despre detaliile logistice ale salvării oamenilor de acolo. Cea mai mare parte a poveștii este relatată prin ochii acelor copii care nu au nici cea mai vagă idee ce se întâmplă de fapt, așadar Colonelul Winnant și Comandantul Bolton sunt printre puținii care înțeleg ce se petrece.”
Cei doi ofițeri seniori sunt de asemenea printre puținii care știu de operațiunea Dynamo: mobilizarea bărcilor deținute de civili care se pot apropia de țărm şi care pot salva măcar o parte dintre forțele armate.
Una dintre acele bărci care vine din Anglia este Moonstone, un yacht mic, din lemn, deținut și pilotat de domnul Dawson. Mark Rylance relatează, “Ceea ce m-a atras la acest proiect a fost istoria, dar și modul interesant în care a tratat Chris povestea în scenariul său, scenariu care mi s-a părut minunat.”
Alăturându-se domnului Dawson în misiune fiul său de 19 ani, Peter, este jucat de Tom Glynn-Carney, care afirmă: “am fost lăsat să mă descurc singur în situații dificile, dar Chris a întrecut orice așteptare. M-a ajutat foarte mult și am avut încredere deplină în el.”
Tom Hardy, care îl joacă pe Farrier, pilotul senior RAF, a fost cel mai implicat în acest proiect. “Bunicul meu a luptat la Dunkirk,” s-a destăinuit el. “Mi-a povestit despre această experiență.”
Emma Thomas spune că au fost și alte motive pentru care Hardy s-a potrivit atât de bine rolului. “Este în cabina frontală, așa că mișcările lui sunt restricționate, dar Tom este o prezență impozantă și își poate folosi fizicul în moduri neașteptate. Fața acestuia este din nou acoperită, iar motivul pentru care reușim să facem acest lucru cu Tom este expresivitatea acestuia așa că nu ai nevoie să îi vezi toată fața. Sunt secvențe în film în care sigurul lucru vizibil sunt ochii, și totuși el poate să transmită și să spună o poveste doar cu atât.”
Hardy spune că era nerăbdător să se reîntâlnească cu Nolan, spunând, “Chris este cel mai bun în ceea ce face. Mă inspiră și mă ajută ca actor. Aș accepta orice rol doar ca să fiu în compania lui.”
Campania de pe uscat. Digul: O săptămână
Așa cum acțiunea se desfășoară pe trei intervale de timp diferite, pe uscat, pe apă și în aer, și filmarea acestor secvențe a cuprins trei planuri.
Una dintre cele mai importante decizii făcute de producători a fost să se concentreze pe filmarea uscatului exact în locul unde s-au petrecut evenimentele de o importanță crucială acum 80 de ani. În timpul pre-producției, Nolan, Thomas și designerul de producție, Nathan Crowley au vizitat Dunkirk împreună. “La început, nu ne-am gândit că vom filma chiar acolo, așa că am explorat și alte posibilități,” spuse Nolan. “Realitatea locului și unicitatea peisajului ne-au făcut să filmăm acolo în mod inevitabil, indiferent de greutățile care ar fi putut apărea. Așa că pur și simplu am început.”
Și totuși, cea mai mare problemă la Dunkirk s-a dovedit a fi restaurarea a ceea ce a mai rămas din dig la forma inițială din anul 1940. Restaurarea a avut un impact major asupra istoricului Joshua Levine. “Să fii martor la reconstruirea de la Dunkirk, să îl refaci temporar așa cum era în 1940 a fost o experiență emoțională incredibilă,” spune el.
Și digul reconstruit de producție era vulnerabil la atac, dar de data aceasta din partea naturii.Practic a fost foarte greu de filmat. Filmarea peliculei Dunkirk a fost îngreunată de o vreme îngrozitoare. Una dintre furtuni a fost atât de rea încât valurile au rupt bucăți din molul construit pentru filmări.
“Când vântul sufla, valurile pur și simplu izbeau construcția,” spune coordonatorul pentru efecte speciale, Scott Fisher. “Stâlpii de rezistență erau masivi și structura a fost proiectată să reziste, dar vremea a fost mult mai rea decât se anticipase. Sub acțiunea constantă a valurilor, bucăți au început să cadă și plăci din punte au început să se desprindă.”
Thomas își amintește, “Ni s-a întâmplat de multe ori să venim dimineața pe platoul de filmare și să găsim bucăți din molul nostru desprinse de valuri peste noapte.”
Pe lângă mol, echipa lui Crowley a trebuit să recreeze un întreg sistem de acces la apă. “Unul dintre lucrurile pe care soldații au fost nevoiți să le facă la vremea aceea a fost să construiască un dig improvizat din camioane, pe care le-au aliniat în apă,” exemplifică Crowley. “Așadar și noi am fost nevoiți să construim un dig din camioane și am descoperit astfel dificultățile unei astfel de operațiuni,” spuse acesta.
Vremea nu a fost singurul impediment în filmarea pe țărm. Mareea a fost un obstacol pentru producție, așa cum a fost pentru evacuarea din 1940. Condițiile meteorologice schimbătoare au avut implicații și în continuitatea în filmare.
Cea mai mare provocare pentru echipa designerului Jeffrey Kurland a fost faptul că fiecare costum a trebuie să fie făcut de la zero. “Nu am închiriat nimic, pentru că ne-am temut că vom strica multe dintre piesele de vestimentație, așa că totul a trebuit să fie creat,” explică Kurland. “Dar pentru că totul era al nostru, am putut face orice cu ele. Am tors lâna pentru a face uniformele, apoi puful a trebuit să fie ras pentru că nuanța nu se potrivea cu ceea ce căuta Chris. De asemenea am vrut să subțiem lâna, așa că a trebuit să umezim fiecare piesă de vestimentație, apoi să o uscăm cu mare grijă cu o lampă de benzină. Apoi am supus aceste piese unui proces de învechire. Întregul proces a durat foarte mult timp.”
Pe apă. Pe Mare: O Zi
În timp ce câteva secvențe au fost filmate lângă Dunkirk pe Canalul Englez, majoritatea scenelor de pe Moonstone au fost filmate în Olanda pe un lac artificial nu foarte adânc, numit ljsselmeer.
Filmul i-a oferit coordonatorului Edge, Dean Bailey, care era mai obișnuit să lucreze pe mașini, experiențe interesante. “Totul este mai încet în barcă,” remarcă el. “Nu îți poți păstra poziția, vântul te afectează, la fel și valurile, mareea,curenții... Iar sistemul a fost umed în fiecare zi pentru aproape două luni. Dar l-am proiectat să fie rezistent la apă și la intemperiile de zi cu zi.”
Pentru a ajuta la strângerea ambarcațiunilor necesare pentru producție, Nathan Crowley a lucrat împreună cu specialistul Neil Andrea să descopere zeci de astfel de vase din acea perioadă, din nouă țări diferite. Acestea au inclus un dragor de mine, o navă-spital și o navă franceză de luptă de 100 de metri lungime, care se numea Maillé-Brézé care, pentru că nu mai avea motor, a fost remorcată din Nantes, unde a staționat ca una dintre exponate încă din anul 1991.
Filmarea scenelor la Canal sau pe lac a însemnat că și alte departamente a trebuit să fie pe apă, formându-și flotila. Pe lângă camerele video de pe bărci, erau bărci de salvare, bărci de machiaj și păr, bărci de garderobă și multe altele. Chiar și mâncarea a trebuit să fie transportată cu feribotul către distribuție și echipă. Dar spre deosebire de o producție pe uscat, nu era la fel de ușor să te dai la o parte atunci când Nolan mută camera video pentru un nou unghi. Thomas remarcă, “De fiecare dată când filmai într-o direcție, toate acele bărci ar fi trebuit să se mute din cadru, iar acest lucru a fost unul remarcabil”.
În ziua cea mare de pe mare, în timpul săptămânii au filmat traversarea micilor ambarcațiuni, au fost 62 de bărci adunate pe Canalul Englez. Producătorii de film au fost foarte mulțumiți că printre ele se aflau bărci care au navigat în anul 1940 din Anglia pentru a salva oamenii de pe plaja Dunkirk.
Totuși, nu toate lucrurile puteau fi rezolvate pe apele Canalului sau ale lacului ljsselmeer. Fisher explică, “Am construit balansiere pe Scena 16 la Warner Brothers, care are una dintre cele mai mari rezervoare cu apă din lume. Am folosit-o pentru interioarele navelor care aveau nevoie de anumite efecte. Am construit și câteva părți exterioare la Falls Lake, la Studiourile Universal, unde am filmat scufundarea unei nave de 54 de tone.”
Decolarea. În Aer: O Oră
Pe măsură ce Moonstone se îndreaptă către Dunkirk, domnul Dawson, Peter și George sunt bucuroși să vadă avionul RAF, Spitfire zburând deasupra lor. Dar pentru actori, acesta nu a fost un efect vizual: trei aeronave Spitfire de epocă au fost filmate cum zburau deasupra Canalului. Tom Glynn-Carney spune că nu a fost nevoie să se prefacă uimit. “Să joci în acele momente nu însemna altceva decât să privești la ce se întâmplă. Era nebunesc să vezi cum avioanele Spitfire zboară la câțiva metri deasupra capului. Când mai ai șansa să vezi așa ceva? A fost un eveniment unic în viață.”
În timpul pre-producției, Nolan a zburat el însuși cu un avion Spitfire și i-a îndemnat atât pe van Hoytema cât și pe Crowley să facă la fel pentru a simți cu adevărat dinamica acelor avioane magnifice care au ajutat oamenii de la Dunkirk. “Când zbori într-un Spitfire, pe care am avut norocul să îl conduc,” spune Nolan, “ai un respect extraordinar pentru oamenii care au pilotat acele avioane și au înfruntat acele condiții. Este foarte palpitant, dar nu este tocmai confortabil. Rezistența fizică și concentrarea de care trebuia să dai dovadă, pe lângă curajul pe care piloții trebuia să îl aibă, au fost fascinante de reprezentat.”
Van Hoytema l-a recrutat pe inginerul aeronautic Andy McCluskie pentru a construi un mecanism care să poată permite camerei video IMAX să fie montată în siguranță pe Yak. Nolan detaliază, “Am adaptat aeronava Yak pentru a putea susține o platformă pentru camera video, ceea ce ne-a dat posibilitatea să filmăm actorii în prim-plan din diferite unghiuri, folosind diferite poziții ale camerei video, în timp ce eram în aer. Am vrut să simțim cum este cu adevărat să fim într-o luptă aeriană.”
Pentru Jack Lowden, filmarea scenelor din zbor nu a dus lipsă de adrenalină. “Să fac filmul acesta a însemnat tot pachetul pentru mine. Am fost sus în aer într-un Yak. M-am învârtit pe deasupra Canalului cu avioane adevărate Spitfire... I-am spus lui Chris că, ‘Orice alt loc de muncă ar fi plictisitor,’” râse el.
Ecouri din Dunkirk
Când s-a terminat în mare filmarea “Dunkirk,” Nolan s-a reîntâlnit cu doi dintre colaboratorii săi de lungă durată, editorul Lee Smith și compozitorul Hans Zimmer pentru a desăvârși thriller-ul său epic.
Nolan împărtășește, “Ritmul neobișnuit al scenariului a trebuit să fie intensificat de muzică. Partitura din film este o piesă lungă care este unificată de o structură tonală complexă. Efectele sonore și diferitele planuri temporale sunt țesute în materialul muzicii lui Hans.”
Nolan și Zimmer au implementat de asemenea o variație a tonului Shepard, o tehnică ce creează publicului iluzia unui ton care crește.
La sugestia lui Nolan, Zimmer a combinat în partitura sa o adaptare a lui Nimrod, compoziția ambițioasă a lui Edward Elgar, pe care Nolan o descrie ca fiind “la fel de iubită de englezi ca însăși povestea de la Dunkirk.”
“Evenimentele de la Dunkirk sunt sacre,” reflectă Nolan, “și trebuie să ne aventurăm cu mare grijă. Este descurajator pentru un producător de film, dar și irezistibil. Au fost momente când mă uitam la o re-creare a evenimentelor pe care le-am realizat, sosirea micilor ambarcațiuni de epocă, cu nave de luptă în mare și reconstruirea molului, și m-am simțit extraordinar. Să vezi atât de multe elemente cum prind contur cu siguranță că m-a marcat.”
“Vrem să transpunem oamenii pe plaja de la Dunkirk, pe puntea de pe Moonstone și în cabina frontală a unui Spitfire,” concluzionează Nolan. “Vrem să ducem audiența într-o călătorie intensă. Aceasta e experiența pe care vrem să o transmitem audienței, să îi facem să se simtă de parcă ar fi fost acolo și să îi transpunem.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
