Halep va debuta la Madrid (WTA) contra unei adversare din calificări

Simona Halep ca debuta la Madrid contra unei adversare din calificări. 

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, va întâlni o adversară din calificări în prima rundă a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.021.128 dolari, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri.

Halep a cucerit titlul la Madrid în 2016 şi 2017.

Pe tabloul principal se mai află trei românce

Mihaela Buzărnescu (30 ani, 20 WTA) o va înfrunta pe australianca Ajla Tomljanovic (43 WTA), în faţa căreia a câştigat ambele confruntări, în 2017 la Linz şi în 2018 la San Jose, unde a cucerit apoi titlul.

Irina Begu (96 WTA) va primi replica jucătoarei kazahe Iulia Putinţeva (41 WTA), victorioasă în singurul meci direct, anul trecut, la Moscova.

Sorana Cîrstea (93 WTA) va juca în premieră cu americanca Madison Keys (14 WTA), cap de serie numărul 13.

Campioana en titre de la Madrid, cehoaica Petra Kvitova, va juca în primul tur împotriva americancei Sofia Kenin, în vreme ce liderul mondial la zi, japoneza Naomi Osaka, va primi replica slovacei Dominika Cibulkova.

O proiecţie a sferturilor de finală aduce confruntările Naomi Osaka - Karolina Pliskova, Simona Halep - Elina Svitolina, Angelique Kerber - Sloane Stephens şi Petra Kvitova - Kiki Bertens (finala de anul trecut).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel