Germania, obligată de justiţie să primească un refugiat afgan pe care îl deportase în Grecia

[] []

14 aug 2019 / 13:06
Salveaza PDF Comentarii

Germania trebuie să primească înapoi pe un refugiat afgan pe care l-a oprit la frontieră şi l-a deportat în Grecia, a decis un tribunal din Munchen, transmite dpa. 

Hotărârea instanţei este prima de acest fel şi vine la un an după ce ministrul de interne Horst Seefer a încheiat un acord cu Grecia cu privire la returnarea migranţilor, a indicat miercuri organizaţia Pro Asyl. În hotărârea pronunţată săptămâna trecută, justiţia consideră decizia poliţiei din Munchen drept o încălcare 'provizoriu ilegală' a drepturilor refugiaţilor. Cazul se referă la un solicitant de azil afgan care a trecut frontiera cu trenul din Austria în Germania în luna mai.

Poliţia germană a decis imediat să-l deporteze pe afgan în Grecia după ce acesta a fost identificat în baza de date Eurodac a Uniunii Europene ca având depusă deja o cerere de azil în această ţară. Oficiul Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi nu a fost consultat, iar afganul nu a avut acces la un avocat, a indicat organizaţia Pro Asyl. Bărbatul a fost trimis cu avionul în termen de 48 de ore în Grecia, unde a fost ţinut în detenţie încă două luni. Instanţa a stabilit că nu au existat temeiuri în baza legislaţiei europene pentru modul în care a acţionat poliţia. În cazul în speţă, autoritatea relevantă era BAMF, nu poliţia, a arătat justiţia.

La rândul său, Pro Asyl notează că a existat un conflict în interiorul coaliţiei de guvernare din Germania înaintea acordului încheiat de Seehofer cu Grecia în august 2018, ce prevede ca migranţii înregistraţi deja în Grecia să fie deportaţi în această ţară în 48 de ore. Un acord similar a fost convenit anterior cu Spania. Conform Pro Asyl, până în luna iulie Germania a returnat 26 de migranţi în Grecia şi doi în Spania. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25