Gabriela Ruse, învinsă de Danielle Collins în finala turneului WTA de la Palermo

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse a fost învinsă de americanca Danielle Collins, principala favorită, cu 6-4, 6-2, duminică seara, în finala turneului WTA de la Palermo, dotat cu premii totale de 189.708 euro.

Ruse (23 ani, 137 WTA) a încheiat astfel o serie senzaţională de 13 victorii consecutive şi două finale jucate venind din calificări, iar la Hamburg a cucerit primul său titlu WTA, transmite Agerpres.

Românca s-a înclinat în Sicilia după aproape două ore de joc (1 h 50 min), acuzând o nouă săptămână epuizantă, în care a fost prezentă pe teren nu mai puţin de 13 ore şi 20 de minute.

Ruse a servit în acest meci sub ceea ce a arătat la acest turneu, dar a reuşit să conducă în primul set cu 4-2. Românca a arătat tot mai slăbită, iar Collins a lovit tot mai bine, în ciuda duelurilor verbale cu arbitrul de scaun şi a reuşit, reuşind să întoarcă scorul şi să se impună cu 6-4, după patru ghemuri la rând.

În actul secund, la 2-2 şi 15-0 pentru Collins, Ruse a acuzat o stare de slăbiciune şi a avut nevoie de intervenţia medicului. După aproape zece minute de îngrijiri, românca a reluat jocul, însă a arătat departe de nivelul său fizic obişnuit şi nu a reuşit să facă faţă atacurilor agresive ale americancei, care a câştigat cu 6-2.

Collins (27 ani, 44 WTA) şi-a luat astfel revanşa în faţa Gabrielei Ruse, care o învinsese 6-4, 1-6, 7-5 în sferturi la Hamburg, şi a cucerit primul său titlu WTA din carieră.

Gabriela Ruse va primi un cec de 13.224 de euro şi 198 de puncte WTA, făcând un nou pas către top 100.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy