Bani pentru fermieri de la Uniunea Europeană!
Ministerul Agriculturii a anunțat că linia de finanțare „DR-14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni” va fi lansată în luna octombrie a acestui an, conform calendarului estimativ. Micii fermieri vor putea beneficia de un sprijin financiar de 50.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor pe care le dețin, având ca scop consolidarea afacerilor de familie.
Deși mai sunt câteva luni până la deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor, interesul micilor fermieri este deja ridicat. Acest lucru a fost evidențiat și în cadrul emisiunii „Agricultura la Raport”, unde realizatorul Ovidiu Ghinea a primit numeroase întrebări referitoare la subiect.
Un aspect important al liniei de finanțare DR-14 este că sprijinul financiar nu va mai acoperi 100% din costuri, așa cum se întâmpla anterior, ci fermierii vor trebui să contribuie cu 15% din valoarea proiectului. „Intervenția DR-14, conform calendarului estimativ, urmează să fie lansată în luna octombrie. Suma este de 50.000 de euro și nu mai este un sprijin forfetar, ci va fi o cofinanțare de 15%”, a explicat consultantul Andra Popescu pentru AGRO TV.
Consultanții îi sfătuiesc pe micii fermieri să înceapă pregătirea proiectelor și a documentelor necesare cât mai curând, mai ales că perioada de înscrieri la APIA se încheie pe 7 iunie. Pentru că există deja un interes mare pentru acest tip de finanțare, există posibilitatea ca fondurile disponibile să se epuizeze rapid.
”Cei care vor să aplice, e bine deja să înceapă să intre în discuții cu consultanții, pentru că nu mai țintim termenul de depunere de 1 lună sau 3 luni de zile. Vorbim doar de primele 5 zile. La orice apel de proiecte pe orice program de finanțare, unde s-a îndeplinit baremul de 170%, se oprește aplicația, numai că în primele 5 zile nu se poate opri. Deci în acele prime 5 zile trebuie să depui proiectul, de regulă. Dacă vii la consultant înainte cu 3 zile, nu o să aibă timp să-ți facă documentația”, preciza consultantul Neluțu Dogaru într-o ediție precedentă a emisiunii ”Agricultura la Raport”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu