Firea, planuri pentru 11 pasarele

pasarela
pasarela

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în Capitală vor fi realizate 11 pasarele ciclo-pietonale, în zone cu circulaţie rutieră intensă.

Contractul pentru studiul de fezabilitate pentru cele 11 pasarele a fost semnat între Administraţia Străzilor şi Compania Municipală Dezvoltare Durabilă, pe 3 august, valoarea totală a contractului fiind de 125.000 euro. Primarul general a precizat că primul studiu a fost deja livrat, fiind vorba despre pasarela de la Fântâna Mioriţa, pe Şoseaua Bucureşti - Ploieşti, la pasajul de cale ferată. Pasarela este prevăzută să aibă lungimea de 140 m şi lăţime de 3 m, iar înălţimea gabarit - 6,78 m. Valoarea totală a investiţiei rezultată din studiu se ridică la 1,6 milioane euro.

Unde vor fi amplasate pasarelele

Conform unui comunicat transmis de PMB, celelalte pasaje vor fi situate: trei la Metrou Aurel Vlaicu (Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti şi Prefectură; Viitorul Spital Metropolitan; Calea Floreasca, la Mall Promenada); Calea Griviţei - RATB Carpaţi: între strada Dorna şi strada Soveja; Şos. Alexandriei - Ieşire Bucureşti-Bragadiru: în zona penitenciarului Rahova; Str. Liviu Rebreanu: la Mall Park Lake; Bd. Iuliu Maniu: la hypermaket Cora; Calea Văcăreşti - la intersecţia cu strada Pridvorului: amplasamentul propus este la baza rampelor de acces ale pasajului Mihai Bravu, în imediata vecinătate a accesului la staţia de metrou Mihai Bravu; Şoseaua Mihai Bravu nr. 30: amplasamentul propus este la ieşirea din pasajul Bucur Obor înspre b-dul Ferdinand I; Bd. Doamna Ghica - str. Dimitrie Grozdea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel