Femeie, bătută pe stradă de soț. A ajuns de urgență la spital

Un bărbat din comuna Slivileşti a fost reţinut de poliţişti, împotriva sa fiind emis şi un ordin de protecţie provizoriu, după ce și-a bătut soția, în urma unui conflict.

Potrivit unui comunicat postat, vineri, pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă un bărbat de 45 de ani, din comuna Slivileşti, bănuit de săvârşirea infracţiunii de violenţă domestică.

Femeia bătută, transportată la spital

"În urmă cu o zi, acesta ar fi exercitat acte de violenţă asupra fostei sale soţii, de 44 de ani, din aceeaşi localitate, în urma unor discuţii contradictorii, care au generat un conflict spontan, în timp ce aceştia se aflau pe o stradă din Motru. Ca urmare a agresiunii, femeia a suferit leziuni care au necesitat transportarea la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii au luat măsura emiterii unui ordin de protecţie provizoriu pentru o perioadă de 5 zile împotriva agresorului, căruia i s-a interzis să se mai apropie la mai puţin de 100 de metri de victimă", se arată în comunicatul de presă.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului şi Judecătoriei Motru cu propuneri corespunzătoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel