Fed Cup - Ashleigh Barty, motivată înaintea finalei cu Franţa

[] []

05 noi 2019 / 13:21
Salveaza PDF Comentarii

Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty, numărul unu mondial, care a câştigat duminică Turneul Campioanelor de la Shenzhen (China), s-a alăturat echipei ţării sale, care va înfrunta Franţa în finala Fed Cup, programată în acest weekend la Perth (Australia).

Barty a sosit la Perth cu acelaşi avion care a transportat-o şi pe una dintre viitoarele sale adversare, Kristina Mladenovic, învingătoare la Shenzhen în proba de dublu, alături de unguroaica Timea Babos, precizează cotidianul L'Equipe. Liderul clasamentului WTA are liber până miercuri, după efortul depus în ultima perioadă, însă le-a declarat ziariştilor că este extrem de motivată înaintea finalei Fed Cup. 'Este o săptămână pe care am însemnat-o în calendarul meu încă de la începutul anului

. Este ceva ce aşteptam de mult timp, deoarece ne-a luat doi sau trei ani pentru a ne afla din nou în această poziţie şi a putea câştiga Fed Cup. Este cu adevărat ceva special. A fost un an incredibil pentru mine şi pentru echipa mea. Acum am revenit în Australia şi ceea ce contează este să încercăm să cucerim trofeul', a spus Barty. Din echipa Australiei care va înfrunta Franţa mai figurează, alături de Ashleigh Barty, jucătoarele Samantha Stosur, Ajla Tomljanovic, convocată în premieră de căpitanul Alicia Molik, Astra Sharma şi Priscilla Hon.

Franţa va aborda finala de la Perth cu aceleaşi jucătoare care au învins România în semifinale, în luna aprilie la Rouen (3-2). Căpitanul francez Julien Benneteau le-a selecţionat pe Kristina Mladenovic, Caroline Garcia, Alize Cornet, Fiona Ferro şi Pauline Parmentier. Australia, care are în palmares şapte titluri de Fed Cup, vizează primul titlu în această competiţie după 1974, în timp ce Franţa va lupta pentru pentru al treilea său trofeu, după cele din 1997 şi 2002, informează Agerpres. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24