Fed Cup: Ashleigh Barty - Cred că e cel mai bun meci din viaţa mea

Sebastian Florea / 09 noi 2019 / 13:13 Salveaza PDF Comentarii

Ashleigh Barty, liderul mondial WTA, nu a lăsat niciun ghem în duelul cu Caroline Garcia (6-0, 6-0), în urma căruia Australia a egalat Franţa, 1-1, în finala Fed Cup de la Perth, şi consideră că a reuşit cel mai bun meci din viaţa ei, relatează AFP.

''E ceva remarcabil, nu puteam să am un meci mai perfect. Cred că e cel mai bun meci făcut în viaţa mea. Am simţit că am servit foarte bine, am reuşit multe retururi. Dar, cel mai important este că am jucat bine punctele importante. Am vrut foarte mult să mă impun şi am reuşit s-o fac foarte bine azi'', a declarat Barty, care a câştigat recent Turneul Campioanelor.

Barty, campioana de la Roland-Garros, va juca duminică cu prima rachetă a Franţei, Kristina Mladenovic, nr. 40 mondial, care în mai 2019 a învins-o la Roma, pe zgură.

''Ştiu că are armele pentru a mă bloca, dar ştiu că jucăm pe o altă suprafaţă, într-o perioadă a anului complet diferită şi că eu m-am schimbat şi am evoluat atât ca persoană cât şi ca jucătoare de la acel meci. Kristina se simte mai bine pe zgură, dar acum suntem pe hard, în Australia'', a precizat Barty în privinţa confruntării cu Mladenovic.
AGERPRES

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23