Fabrici textile România. Radu Tudor, reacție FERMĂ: Activați-le! Am și o bucurie și o tristețe

"Activați toate fabricile de textile din România pentru măști și combinezoane!" este îndemnul ferm al jurnalistului Radu Tudor. 

Radu Tudor a reacționat pe blogul personal după ce o parte din angajaţii unei firme de confecţii din Focşani care şi-a întrerupt temporar activitatea, ca urmare a numărului crescut de cazuri confirmate de coronavirus din judeţul Vrancea, continuă să vină la muncă, în sistem voluntar, pentru a lucra halate de protecţie ce sunt donate Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Focşani.

Ba mai mult, această firma de familie deţine trei fabrici de confecţii, două în Vrancea şi una la Tecuci, cu peste 900 de angajaţi, care vor intra în perioada următoare în şomaj tehnic. Producătorul de textile este unul dintre cei mai mari exportatori din judeţul Vrancea şi a avut de-a lungul anilor contracte cu Marea Britanie, Italia, Franţa sau Spania, lucrând pentru nume celebre din industria modei.

Reacția lui Radu Tudor

"Citind această știre, am și o bucurie și o tristețe. Bucurie că oamenii muncesc voluntar pentru spitale. Tristețe pentru statul nu a dat până acum bani, facilități și comenzi pentru cele peste 100 de fabrici de textile din România să înceapă de luni producția masivă de măști și combinezoane. Statul, că de obicei, se mișcă greoi în plan economic și nu intuiește nevoile de acest gen în situație de criză. Dar și proprietarii de fabrici de textile ar trebui să înceapă din fonduri proprii producția. De măști și combinezoane va fi nevoie cel puțin un an acum încolo. De ordinul milioanelor pe luna! Nu va pierde nimeni bani!", a scris Radu Tudor pe blogul personal. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel