Urmărește emisiunea live


Dragoș Atanasiu avertizează: prețurile prea mici în turism indică nereguli

Preţul produselor turistice nu poate varia foarte mult de la o agenţie la alta, iar tarifele exagerat de mici reprezintă un semnal de alarmă că nu este în regulă ceva, a declarat, joi, Dragoş Anastasiu, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

El a fost întrebat de jurnalişti ce îi sfătuieşte pe turişti să facă pentru a se asigura că nu vor fi păgubiţi de agenţiile de turism. "Nu există niciodată garanţii. Cele mai mari bănci din lume au dat faliment, ca principiu. Există indicii după care un turist se poate ghida, lucrurile clasice: care este renumele agenţiei respective, care sunt referinţele despre ea, care este modul în care se comportă cu mine când vreau să cumpăr ceva. Există undeva, mă duc la sediul lor, modul în care interacţionez cu ei. Sunt IATA - agenţii care vând bilete de avion şi acolo sunt criterii financiare, iar în IATA nu poate fi orice agenţie de turism care apare pe piaţă cu 200 de lei - sau sunt membri ANAT", a spus Anastasiu.

Reprezentantul asociaţiei a oferit exemplul prăbuşirii agenţiei Omnia, care a practicat preţuri exagerat de mici timp de mai mulţi ani, în baza unui sistem care s-a dovedit nesustenabil. "Toată lumea a alergat după preţ. Toată lumea s-a bucurat ani de zile că la Omnia găseşte circuite la preţuri mici faţă de cele din piaţă. Toată lumea a aplaudat, toţi clienţii s-au dus acolo, s-au înghesuit la poartă, ca şi la Caritas. La un moment dat a bubuit.

Sistemul Omnia, un eșec

Sistemul lor de business, pe care l-am văzut şi noi ulterior, era în felul următor: adunau nişte bani din piaţă, investeau cu destul de mult risc pe bursă şi 24 de ani sistemul a funcţionat, iar lumea a beneficiat de 20-30% reducere, au dat banii cu un an înainte şi au beneficiat de excursii. La un moment dat, s-a spart. Şi când s-a spart, dom'ne, ce nenorociţi!. În contexul în care nici astăzi nu ştim dacă banii ăia există undeva, la un broker prin Cipru", a adăugat Anastasiu. Astfel, el a sfătuit turiştii să nu se uite numai la preţ şi să analizeze mai multe oferte de la mai multe agenţii pentru aceeaşi destinaţie, iar o diferenţă mai mare de 2-3% poate însemna un indiciu că ceva nu este în regulă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel