Dr. Mihaela Bilic îți spune ce nu știai despre șnițel

Foto Pexels
Foto Pexels

Dr. Mihaela Bilic a făcut cea mai importantă precizare despre celebrele șnițele.

„Ce facem cu șnițelul când suntem la dietă? Îl mâncăm fără “cămășuță”.

Tuturor ne plac șnițelul și pane-urile… cu cât mai crocante, cu atât mai bine! Dar puțini știu că uleiul de prăjit nu poate intra în carne/pește.

Cine absoarbe uleiul ca un burete? Carbohidrații, adică cartofii, făina și/sau pesmetul folosiți la învelișul delicios de la șnițel/produse pane. Avantajul este că, îndepărtând crusta crocantă, orice șnițel devine o banală bucată de carne, bogată în proteine și săracă în grăsimi/carbohidrați. Prin prăjire carnea și peștele mai degrabă pierd din grăsimea pe care o conțin, iar uleiul nu se poate infiltra printre fibrele de proteine. Este suficient să adăugăm făină, pesmet sau mălai în compoziție și conținutul caloric crește spectaculos”, a precizat medicul nutriționist Mihaela Bilic pe contul de Instagram.

„Vreți ca șnițelul sau pane-urile să nu vă afecteze silueta? Atunci “dezbrăcați-le” de cămășuța rumenă și delicioasă!”, a conchis Mihaela Bilic. 

O prăjitură cu ciocolată gratis, o farfurie de porțelan, una de carton și un simplu șervețel. Experimentul care i-a uimit pe mulți

Amintim că medicul nutriționist Mihaela Bilic a scris, tot pe Instagram, despre un experiment interesant legat de o prăjitură. Rezultatul cu privire la percepția consumatorilor i-a uimit pe mulți. 

„Dincolo de calitatea ingredientelor și rețeta după care este preparat un produs, experiența gustativă depinde foarte mult de felul în care este prezentat. Cu alte cuvinte merită să punem preț pe ritualul de servire/eleganța mesei. Într-un restaurant din Illinois a fost făcut un experiment pe 175 de persoane cărora li s-a dat o prăjitură cu ciocolată gratis, pe motiv că este o rețetă nouă, ce trebuie testată înainte de a fi introdusă în meniu. Clienții erau rugați să evalueze calitatea desertului și să spună cât ar plăti pentru el.

Prăjitura Brownie era identică ca rețetă, de aceeași dimensiune, unica diferență consta în modul în care era prezentată. Au existat trei variante: pe farfurie de porțelan, pe farfurie de carton și pe un simplu șervețel de hârtie.

Rezultatul percepției consumatorilor? 

Cea pe farfurie de porțelan a fost declarată “excelentă”, cea pe farfuria de carton a fost “bună”, iar cea pusă direct pe șervețel s-a dovedit a fi “ok, dar nimic special”!

La capitolul preț, clienții au fost dispuși să plătească de 3 ori mai mult pentru o Brownie pe farfurie.

Dacă aspectul și prezentarea contează, de ce să nu folosim asta în beneficiul nostru? Nu consumați mâncarea direct din caserolă, din pungă sau din ambalaj, își pierde din calitate. Și cu cât o apreciem mai puțin, cu atât o să mâncăm mai mult!”, a scris Mihaela Bilic pe contul de Instagram.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy