Doliu în lumea muzicii-VIDEO

Toboşarul Robert Burns Jr., membru fondator al trupei rock Lynyrd Skynyrd, a murit la vârsta de 64 de ani într-un accident de automobil în statul american Georgia, informează Reuters.

Muzicianul nu purta centura de siguranţă în momentul în care automobilul pe care îl conducea a părăsit carosabilul, s-a lovit de o cutie poştală şi s-a izbit apoi de un copac, în apropiere de Cartersville, o localitate aflată la nord-vest de oraşul Atlanta, a anunţat, sâmbătă, Poliţia Statală din Georgia.

Robert Burns Jr. era singur în automobil în momentul producerii accidentului. Autorităţile locale au deschis o anchetă.

Robert Burns Jr. a fost unul dintre membrii fondatori ai trupei Lynyrd Skynyrd, cunoscută pentru piese precum "Free Bird" şi "Sweet Home Alabama".

A rămas în trupă de la înfiinţarea acesteia, la mijlocul anilor '60, în Jacksonville, Florida, şi până în 1974, participând inclusiv la înregistrările pentru albumul de debut al formaţiei, intitulat "Pronounced 'Lĕh-'nérd 'Skin-'nérd". Acel album a făcut ca trupa să devină celebră şi să definească un nou stil muzical, southern rock, care s-a bucurat de o imensă popularitate în deceniul următor.

Robert Burns Jr. a părăsit trupa Lynyrd Skynyrd în 1974 şi a fost înlocuit cu toboşarul Artimus Pyle.

În 1977, trei membri ai formaţiei - solistul Ronnie Van Zant, chitaristul Steve Gaines şi cântăreaţa Cassie Gaines - au murit într-un accident de avion în Mississippi. Toboşarul Artimus Pyle a supravieţuit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel