Dîncu, despre România: Stagnarea și liniştea nu sunt semne ale normalităţii

Vasile Dîncu a menționat că o societate dezamăgită şi dezorientată poate ajunge mai repede la o stare de rezilienţă.

Sociologul Vasile Dîncu a afirmat miercuri seară că stagnarea şi liniştea pentru o societate ca a noastră nu sunt semne ale normalităţii şi ale unei evoluţii bune.

"Nu am vrut să fac aici un elogiu al dezordinii şi al conflictului, ca generator al schimbării neapărat. Dar stagnarea şi liniştea pentru o societate şi o societate ca a noastră, după părerea mea nu sunt semne ale normalităţii şi ale unei evoluţii bune. În al doilea rând, cred că o societate dezamăgită şi dezorientată cum am văzut-o aici poate ajunge mai repede la o stare de rezilienţă, să fie pregătită pentru o integrare dinamică şi pentru creaţie, decât una în care oamenii sunt într-un consens mecanic în care este credulitate perfectă, unanimitate şi adulaţia liderilor. Cred că noi trăim în acest moment criza asta: 'Avem două Românii. Nu este consens'. E adevărat, şi eu am scris vreo şapte cărţi pe tema asta şi câteodată îmi dau seama că ar trebui să mă contrazic pe mine însumi. Apoi percepţia că ţara merge într-o direcţie greşită. Vedem că se nasc însă mecanisme de un optimism inexplicabil. Asta vine din această pregătire", a afirmat Dîncu, la cea de-a XVI-a ediţie a Atelierelor de Leadership UMANager.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel