EXCLUSIV  De unde ştia presa că Tăriceanu intrase prin spate?

România se află de o săptămână în mijlocul unui scandal de doi lei. Ore întregi s-a pierdut timp şi energie pentru nimic, dezbătându-se un fapt minor.

Preşedintele Senatului a fost la prima oră la Direcția de Permise Auto pentru a-şi înnoi carnetul de şofer, ocazie cu care a "fentat" o coadă mare. Am aflat apoi că Tăriceanu a mers acolo înainte de ora  deschiderii.

Dacă am analiza obiectiv, am descoperi că aceasta nu era nici pe departe o temă utilă pentru interesul cetățenec, mai ales că nu trăim într-o țară în care toți suntem repere de moralitate, civism şi răbdare.

Mulți dintre oamenii aflați la coadă, dacă ar fi putut, ar fi procedat exact la fel. S-ar fi descurcat "româneşte" aşa cum de altfel o fac, ori de câte ori se iveşte ocazia, unii pe la mănăstiri, alții pe la spitale şi unii în afaceri.

Ce pare cam straniu şi totuşi nu prea, este rapiditatea sau coincidența cu care un reprezentant "mass-media" s-a aflat la momentul potrivit, chiar în spatele clădirii, pe unde Tăriceanu ieşea discret. Cu atât mai straniu mi s-a părut, ca în aceeaşi zi, o avocată aflată deja la coadă, să-i facă plângere la DNA. A fost uimitor că până ce coada nici nu s-a terminat, vestea s-a propagat cu viteză amețitoare, pe  canalele media. - "Impostorul!"

Nu vi se pare cunoscută metoda cu "coada"? Că doar, spun unii, ea l-a pus pe Iohannis preşedinte. Toate acestea mă duc din nou cu gândul la foarte eficientul mecanism de discreditare al oamenilor politici şi, în speță, a celor incomozi unui regim sau altul. Dacă facem o simplă analogie şi admitem că al doilea om în stat, nu numai că reprezintă o mulțime de oameni, dar îi reprezintă chiar şi pe cei care reprezintă mulțimea, lucrurile s-ar vedea diferit.

Să comparăm deci funcția lui Tăriceanu cu cea a unui polițist de circulație, aflat ca şi el, în timpu serviciului. Am fi de acord ca acel polițist să meargă înainte de ora deschiderii, pentru a fi în intersecție la timp? Pentru că dacă nu, discuția se încheie aici. Dacă pe unii îi etichetăm drept utili social, iar pe alții îi tratăm cu prejudecată şi ignorăm calitatea lor de reprezentanți ai poporului, atunci, în primul rând ne ignorăm pe noi, ca popor.

Ceea ce i se întâmplă acum lui Tăriceanu este o hărțuire mediatică încărcată de ipocrizie. Acțiunea împotriva sa a fost bine ticluită, specularea celor care îl au în vizor, a oricăror scăpări ce i-ar putea aduce deservicii de imagine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel