De Ce a comandat Băsescu diversiunea cu ”schimbarea lui Boc”

basescu boc blaga
basescu boc blaga

Adevărata miză a întâlnirii PDL-Traian Băsescu nu a fost schimbarea lui Boc, ci a Constituției. Președintele vrea să fie din nou nevoie de 322 de parlamentari pentru suspendare, astfel încât să facă inutil efortul Opoziției de a coagula împotriva lui Băsescu jumătate plus unu dintre aleşi .

Mult așteptata ședință a PDL, în care urma să se stabilească soarta lui Emil Boc, s-a terminat fără un rezultat decisiv. Din informațiile scăpate ”pe surse”, adică, de fapt, controlate de conducerea acestui partid disciplinat, a reieșit că schimbarea premierului se amână sine die, iar  Blaga va candida la șefia PDL. Ambele măsuri erau atât  raționale cât și binecunoscute publicului. Schimbarea premierului este un proces riscant, permițând modificarea majorității parlamentare. Schimbarea nu aduce beneficii majore pentru partid, care și-ar recunoaște public eșecul în guvernare, înlocuind premierul, și ar fi dat unui independent șansa de a profita de îmbunătățirea economiei. Candidatura lui Blaga, ușor de controlat prin operațiunea Vama, nu avea de ce să-l sperie pe președinte, așa cum fusese intoxicată presa.

Atunci, cui a folosit spectacolul așa zisului conflict președinte-PDL? O primă ipoteză a fost legată de nevoia unei diversiuni care să abată atenția de la conexiunile vameșilor cu puterea politică. Propunerile prezidențiale privind schimbare a Constituției arată că adevărata țintă a lui Băsescu o reprezintă propria protecție, respectiv modificarea regulilor de suspendare a președintelui. Măsura este enumerată printre alte propuneri de schimbare a Constituției: reducerea mandatului prezidențial la patru ani, plafonarea deficitului bugetar,  dizolvarea Parlamentului, dacă propunerea de demitere a președintelui cade la referendum. Miza o reprezintă însă creșterea numărului de parlamentari care trebuie să voteze pentru suspendarea președintelui, adică a sa, de la jumătate plus unu la două treimi din numărul aleșilor. Ceea ce ar exclude o astfel de manevră în actualul mandat.

Conform planurilor PDL, propunerile ar urma să intre pe agenda publică la o lună după ce cade moțiunea anti-Codul Muncii, adică spre sfârșitul lunii aprilie. Sărbătorile de Paști ar prelungi dezbaterea, iar referendumul s-ar ține spre toamnă. Astfel, guvernarea ar muta discuția în plan constituțional, evitând analiza performanțelor economice. Chiar dacă va pierde la referendum, Puterea câștigă timp, fiind greu de organizat alegeri în prag de iarnă, iar apoi urmând alegerile la termen. Dacă referendumul va fi invalidat, dar se va obține un scor bun, PDL va capitaliza electoral mișcarea, folosind rezultatele ca argument pentru a rămâne la guvernare. Dacă referendumul va trece, Băsescu riscă să piardă un an de mandat, dar scapă de rușinea unei demiteri și, așa cum arătam, câștigă un an și jumătate la Putere, alături de PDL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel