Cutremur de 5,6 grade, în Albania. Peste 20 de persoane rănite

Cutremur
Cutremur

Un seism cu magnitudinea de 5,6 pe scara Richter s-a produs, sâmbătă seara, la 30 de kilometri vest de capitala Albaniei, Tirana, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al SUA (USGS), transmite Reuters.

Peste 20 de persoane au fost rănite uşor şi au fost spitalizate, dar nu există morţi, a anunţat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Albana Qajaj.Aceasta a precizat că rănile sunt uşoare şi au fost provocate de căderea unor obiecte sau bucăţi de ziduri sau au fost persoane care au avut atacuri de panică.

"Există case şi clădiri deteriorate, dar care nu s-au prăbuşit", a adăugat Albana Qajaj, adăugând că un nou bilanţ va fi difuzat în cursul serii.

Seismul a avut magnitudinea de 5,6

 

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al SUA (USGS), seismul a avut magnitudinea de 5,6, cu epicentrul localizat la o adâncime de 10 kilometri în zona Durres. Mişcarea seismică a fost resimţită pe o rază de 250 de kilometri. Conform Ministerului Apărării, acest şoc este cel mai puternic din ultimii 20-30 de ani din Albania. Balcanii sunt o zonă cu activitate seismică puternică, iar cutremurele sunt frecvente, adaugă AFP.

Localnicii au declarat că la Tirana cutremurul s-a simţit foarte puternic, fiind văzuţi oameni care alergau panicaţi pe străzi pentru a se adăposti. Electricitatea şi liniile telefonice au fost întrerupte în mai multe zone, făcând comunicaţiile dificile.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy