Cozonacii din magazine, plini de E-uri

Cozonac ca la bunica
Cozonac ca la bunica

Cozonacii de pe rafturile magazinelor au până la 9 aditivi în compoziţie, o cantitate considerată prea mare de specialişti. Rezultatul a fost scos la iveală de o analiză a unui ONG. 

"Este foarte mult, din anumite puncte de vedere. În unele magazine s-ar putea să se găsească cu mai mulţi aditivi, dar nu am ajuns să verificăm. Noi încercăm să atragem atenţia consumatorului să aleagă produsele în cunoştinţă de cauză, pentru că atunci când consumăm produse cu prea mulţi aditivi, nu e bine pentru sănătate. Să fim atenţi la ingrediente, dacă nu le înţelegem mai bine lăsăm produsul pe raft. Este important să avem şi numărul de la protecţia consumatorului salvat în telefon, pentru ca în cazul în care păţim ceva, acel lucru să nu se întâmple şi altora", a spus Sorin Mierlea, reprezentantul ONG-ului InfoCons, care s-a ocupat de această analiză. 

Cât de periculoşi sunt aditivii

"Aditivii sunt în limita admisă, dar problema este când coroborăm aceşti aditivi cu aditivii din alte mâncăruri, mai ales când vorbim de copii, bătrâni sau suferinzi de anumite boli. Asta ar trebui să fie determinant pentru cei care cumpără. Dacă vrem să facem un cadou sau să împărtăşim o bucurie, să fie o bucurie adevărată", a mai declarat Sorin Mierlea, de la InfoCons, la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel