Covid-19. Antrenorul Simona Halep, ULTIMELE VEȘTI despre starea tenismenei

Simona Halep foto Agerpres
Simona Halep foto Agerpres

Antrenorul Artemon Apostu-Efremob a oferit ultimele vești despre starea Simonei Halep, după ce a fost depistată cu Covid-19.

Antrenorul Simonei Halep, Artemon Apostu-Efremov, a anunțat că tenismena se află în autoizolare, se simte bine și are simptome medii.

Artemon Apostu-Efremov a atras atenția asupra faptului că a fost surprins când a aflat că Halep s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2.

„Simona s-a autoizolat, are simptome medii şi sper să se refacă cât mai repede. Am fost destul de surprins, pentru că Simona e destul de atentă, grijulie, tot timpul a respectat măsurile, însă, după cum vedem, este acest nou de val de COVID-19 şi nu ştiu când şi de unde a luat. Nici ea nu ştie. E o realitate cu care trebuie să ne confruntăm şi sper că vom trece cu bine prin asta. Nu cred că sunt chestii pe care le poţi controla. O luăm ca atare. Nu ne gândim că e ceva negativ sau pozitiv, e o realitate. Important e să treacă cât mai repede şi cât mai bine peste acest virus”, a declarat antrenorul, potrivit DigiSport.

De asemenea, Artemon Apostu-Efremov a precizat că, după ce Simona Halep se va vindeca, „vom începe pregătirea”. 

„Eu cred că am fost testat de 10-11 ori, poate chiar mai mult, plus testele făcute înainte să plecăm, care sunt obligatorii. WTA a impus acest standard ca atunci când ajungi la turneu să ai un test făcut cu 48-72 de ore înainte. Cred că Simona a făcut în jur de 20 de teste de când s-a reluat activitatea”, a mai spus Artemon Apostu-Efremov, la DigiSport.

Amintim că Simona Halep a anunțat, sâmbătă, prin intermediul rețelelor de socializare, că a fost testată pozitiv. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel