Copil, accident grav la Therme. Părinții au făcut o plângere penală

Un copil în vârstă de 8 ani a suferit un accident la complexul acvatic Therme din Balotești, în urma căruia și-a pierdut doi dinți. 

Incidentul a avut loc pe data de 24 ianuarie, iar tatăl băiatului a mers pe 20 februarie la ANPC, pentru a depune o sesizare împotriva complexului de agrement.

Copilul și-a pierdut cei doi dinți definitivi, lovindu-se de marginea toboganului, după ce s-a răsturnat pe acesta. 

O echipă a Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor București s-a deplasat la Therme unde, după efectuarea verificărilor, s-a dispus oprirea temporară a toboganului. Părinții au făcut plângere și la Parchetul din Buftea pentru vătămare corporală.

Complexul Therme nu preia vina

Reprezentanții Therme susțin că din 2016, de la deschiderea complexului de agrement, niciunul dintre vizitatori nu a întâmpinat astfel de probleme, iar toboganele sunt verificate zilnic.

„Toboganele au fost folosite de 10 milioane de ori și sunt verificate zilnic, iar privitor la cazul relatat, din păcate, nerespectarea normelor minime de siguranţă şi supraveghere din partea însoţitorilor au condus la această accidentare”, au comunicat reprezentanții Therme.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel