Controale pe litoral şi în Delta Dunării

Litoral România
Litoral România

Inspectorii sanitari vor desfăşura începând de luni şi până pe 31 august o acţiune de control în staţiunile de pe litoralul românesc şi perimetrul Deltei Dunării. 

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, timp de două luni, echipele de control vor verifica respectarea normelor de igienă şi sănătate publică în taberele şcolare şi studenţeşti. De asemenea, vor controla respectarea normelor privind apele de îmbăiere naturale, ştranduri, piscine, modul de organizare a posturilor de prim ajutor, precum şi respectarea prevederilor normelor de igienă în unităţile de cazare (hoteluri, moteluri, pensiuni), în special în cele care organizează activităţi similare taberelor şcolare. 

Conform competenţelor, echipele de control vor verifica şi respectarea legislaţiei în vigoare aplicabilă unităţilor de alimentaţie publică şi colectivă. "Am înfiinţat un comandament de control, format din 48 de inspectori sanitari, majoritatea detaşaţi din ţară. Scopul acestor acţiuni este de a supraveghea modul în care sunt respectate normele de sănătate publică în unităţile de pe litoral, astfel încât turiştii să îşi poată petrece vacanţele în condiţii de siguranţă, fără riscuri de îmbolnăvire. În cazul în care vor fi constatate deficienţe, se vor aplica măsuri conform legislaţiei în vigoare", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată în comunicat. 

În staţiunile de pe litoralul românesc funcţionează 450 de unităţi de cazare, 600 de unităţi de alimentaţie publică, patru tabere şcolare, iar în perimetrul Deltei Dunării au fost catagrafiate 220 de unităţi de cazare, 160 de unităţi de alimentaţie publică şi patru tabere şcolare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel