€ 5.2393
|
$ 4.4990
|
Curs valutar: € 5.2393
|
$ 4.4990
 

EXCLUSIV Constructorii pleacă iar din România. Cristian Erbașu: Firmele mici și mijlocii au început deja să se închidă. Situație critică
Autor: Iulia Horovei

constructie cladiri Imagine cu muncitori care lucrează la construcția unui bloc. Foto: Pixabay

Lipsa continuității investițiilor după încheierea PNRR și subestimarea costurilor reale pot afecta grav multe sectoare de activitate, printre care cel de construcții, cu riscuri de blocaje, închideri de firme și migrație a forței de muncă, avertizează Cristian Erbașu, director general Construcții Erbașu și președinte al Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România.

Lipsa unei continuități a investițiilor publice după finalizarea PNRR în august 2027 și subestimarea costurilor reale ale proiectelor riscă să ducă la blocaje în mai multe domenii, printre care cel de construcții, închideri de firme și reluarea migrației forței de muncă din țara noastră. Avertismentul vine de la Cristian Erbașu, director general Construcții Erbașu și președinte al Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România.

Situație critică în construcții

„Noi sesizăm acest aspect de 1-2 ani - menționăm, de fiecare dată, la fiecare din întâlnirile pe care le avem cu autoritățile faptul că lumea nu se termină pe 31 august. Nu am văzut o perspectivă vizavi de continuitatea în activitatea noastră investițională. E adevărat că în ultimele luni se tot discută despre SAFE. Aici e vorba doar despre câteva proiecte de foarte mare avengură, majoritatea dintre ele, făcute de firme internaționale; poate mai sunt și câteva firme românești, dar nu foarte multe.

Însă, la nivel de constructori, majoritatea angajaților sunt în firmele mici și mijlocii, iar acestea, dacă n-au o perspectivă, evident că au început deja să închidă multe dintre ele, au ajuns într-o situație critică. Oamenii pleacă, își caută ceva prin România și pleacă, din nou, în străinătate, de bine ce, în ultima vreme, reușisem să stopăm această migrație a românilor din domeniul construcțiilor. Este clar că, culmea, toți știm ce probleme am avut, știm probleme de finanțare, de discontinuitate - când se dau toți banii la începutul anului, iar după aceea nu avem buget până în lunile mai-iunie și nu se mai plătește nimic, de parcă anul ar fi doar jumătate -, problemele tehnice de lucru în ceea ce privește dezvoltarea proiectelor - studii de fezabilitate plătite cu doi bani și vrem să fie de bună calitate.

Dacă punem sământă proastă, avem plantă proastă

Studiul de fezabilitate reprezintă sămânța pe care o avem; știm, ca în agricultură, că dacă punem o sămânță proastă, avem o plantă proastă - la fel și cu studiul de fezabilitate. După aceea, ne chinuim să îndreptăm, în faza de proiect tehnic, în faza de detaliu și în timpul execuției. Și aici s-a încetățenit, de 30 de ani, proiectul tehnic să-l plătim cu 3% - nicăieri în lume nu se plătește așa, nu știu de unde a apărut acest procent, cine din ce birou a stabilit acum mulți ani acest lucru. Însă peste tot, un proiect bun se face de la 5% în sus, mai ales în condițiile noi - tehnologie nouă, tot ce e nou la nivel internațional-, dacă vrem să avem lucruri bune. Construim, acum, pentru următorii 50 de ani”, a declarat Cristian Erbașu, în exclusivitate pentru DCNews, în cadrul evenimentului „UPGRADE ROMÂNIA: Viața după PNRR: Cum evităm prăbușirea investițiilor în 2027?”. 

Citește și: EXCLUSIV PNRR-ul, gestionat deficitar în România, o spune Victor Negrescu, din PE: Nu poate fi repetat! Problema nu e doar că pierdem 10 mld. de euro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close