CONIL Fest – Festivalul Integrării. Când are loc și cine poate participa

Scutaru Cristina / 20 feb 2018 / 16:13 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Palatul Național al Copiilor este în sarbătoare! În 17-18 martie 2018 va avea loc cea de-a XVI-a ediție a CONIL Fest – Festivalul Integrării.

Pe parcursul celor doua zile, peste 1500 de copii tipici și cu dizabilități îi vor purta pe cei prezenți într-o lume a poeziei, dansului, cântului și al întrecerilor sportive, într-un maraton artistic desăvârșit, pus la cale de inimoșii organizatori – Asociația CONIL și Asociația 3M în parteneriat cu Primaria Municipiului București prin PROEDUS. Evenimentul, la care vă așteptăm în număr cât mai mare, face parte din calendarul de evenimente al anului 2018 propus de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate ne vor fi oferite de invitații noștri speciali de la școlile speciale pentru copii hipoacuzici, deficienți psihomotorii sau cu deficiențe de vedere, copii diagnosticati cu autism, sindrom Down, retard sau tetrapareza, demonstrând astfel că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie descoperită, încurajată și promovată.

Cine poate participa la eveniment

Sunt invitați să participe la acest important eveniment cultural-artistic, copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani din grădinițele și școlile publice și private, cluburi sportive, școli de dans sau de balet din București și din țară.

Scopul organizatorilor, Asociația CONIL și Asociația 3M in parteneriat cu Primaria Municipiului București prin PROEDUS este de a sprijini integrarea copiilor cu cerințe speciale educaționale precum și promovarea talentelor de orice fel. Pe parcursul celor două zile de festival intrarea publicului în sală este liberă.

Premiile participanților vor fi oferite copiilor de personalități marcante ale vieții economice, culturale sau sportive dintre care îi amintim pe: Ioana Maria Moldovan, Nicole Cherry, Mihaela Tatu, Andreea Paul, Ana Maria Brânză, Alexandru Mironov și lista este în continuare deschisă.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26