În cultura populară au imaginea de războinici necruţători interesaţi doar de incursiuni de jaf şi de pradă. Reputaţia lor nu este complet nejustificată, dar este doar o parte din ceea ce vikingii au fost cu adevărat. Un material publicat vineri de AFP prezintă unele lucruri mai puţin cunoscute despre această populaţia scandinavă, relatează Agerpres.
De unde la vine numele?
La fel ca multe alte lucruri despre vikingi, etimologia acestui nume este incertă. În limba nordică veche, acest cuvânt apare în forma "vikingr", care desemnează o persoană, în timp ce cuvântul "viking" desemnează o ocupaţie, o practică.
"Scandinavii nu vorbesc niciodată despre ei folosind termenul de viking pentru a identifica persoane din spaţiul scandinav. Acest cuvânt are mai degrabă semnificaţia unei activităţi - aceea de a porni în raiduri în scopuri militare sau de jaf - sau se poate referi la o persoană care desfăşoară această activitate", explică Jan Bill, profesor de arheologie vikingă şi curator la Viking Ship Museum din Oslo. "Însă în prezent se obişnuieşte să foloseşti cuvântul viking pentru a descrie orice scandinav din perioada vikingă", a adăugat el, referindu-se la perioada dintre secolele VIII şi XI.
Foloseau canabis şi ştiau despre Buddha
În afara incursiunilor militare în scop de jaf, vikingii practicau negoţul şi dispuneau de o vastă reţea de contacte pentru schimburi de bunuri care se întindea de la Groenlanda în vest şi până la Marea Caspică în est. Există încă dezbateri între istorici, dar este foarte probabil faptul că vikingii au ajuns pe coastele Americii în jurul anului 1000, cu cinci secole înaintea lui Cristofor Columb.
Unele obiecte recuperate din corăbiile vikinge folosite în ritualurile funerare ale unor oameni importanţi din aceste comunităţi scandinave demonstrează varietatea mare a culturilor cu care vikingii au intrat în contact. Printre numeroasele astfel de obiecte se numără şi o micuţă pungă din piele în care a fost găsit canabis.
"Canabisul era folosit probabil în scopuri recreaţionale sau medicale, sau pentru fibrele acestei plante din care se produceau textile şi frânghii", conform lui Jan Bill.
Printre alte descoperiri din morminte vikinge se numără textile şi mărgele din Orient, precum şi monede din lumea arabă. O statuetă din bronz, reprezentându-l pe Buddha, ce datează din perioada vikingă, a fost găsită pe insula suedeză Helgo.
"Drakkare" sau nu?
Despre cuvântul "drakkar" se consideră că era folosit de epoca vikingă pentru a desemna corăbiile lungi folosite de scandinavi, care aveau uneori prora decorată cu un cap de dragon sculptat. Însă unii istorici susţin că acest termen este mult mai recent, provenind din secolul XIX şi că ar fi inspirat de termenul modern pentru dragon în limba suedeză - "drake" la singular şi respectiv "drakar" la plural. Cuvântul este similar, dar nu identic cu cel folosit în limba nordică veche.
"Există de fapt şapte cazuri în care vasele sunt numite 'dreki' sau 'drekar' la plural, în poeme din epoca vikingă", explică Jan Bill. "Însă nu era un termen tehnic ci mai degrabă unul poetic", a adăugat el.
Indiferent cum se numeau, istoricii sunt de acord că aceste corăbii lungi şi uşoare, cu carena plată pentru a putea urca pe cursul fluviilor şi râurilor, şi care navigau cu pânze sau cu vâsle, erau recunoscute în epocă pentru viteza şi flexibilitate, fiind capabile să traverseze întinderi deschise de apă.
Nu aveau coarne
Imaginea populară despre vikingi este a unor războinici masivi, care purtau coifuri ornate cu coarne, fără a fi prea preocupaţi de aspectul vestimentar. Însă experţii susţin că vikingii ţineau foarte mult la modul în care arătau.
"Hainele lor erau foarte colorate. Iubeau bijuteriile şi decoraţiunile", susţine arheologul Camilla Cecilie Wenn de la Muzeul de Istorie Culturală din Oslo.
"Departe de modul monoton în care sunt portretizaţi, (vikingii) îşi dedicau mult timp pentru a arăta cât bine. Îşi spălau şi îşi periau frecvent părul şi barba", a mai susţinut ea.
Cât despre coiful cu coarne... "nu este decât o invenţie modernă din perioada Romantică", explică Jan Bill.
"Niciunul dintre coifurile descoperite ce datează din epoca vikingă sau din secolele precedente nu are coarne", a adăugat el.
Această "greşeală" este atribuită costumierului Carl Emil Doepler, care în 1876 a adăugat coarne coifurilor de războinici pentru o reprezentaţie a operei "Inelul Nibelungilor " de Richard Wagner, operă al cărui libret este inspirat din mitologia nordică.
Ciocneau cupele cu băutură?
Se spune că am moştenit de la vikingi obiceiul de a ciocni paharele la masă. Aceştia şi-ar fi ciocnit cupele în mod violent la ospeţe în aşa fel încât o parte din bere sau mied să se verse dintr-o cupă în cealaltă, ca o asigurare că băutura nu era otrăvită. Însă nu există dovezi care să sprijine această teorie.
Tot despre vikingi se spune şi că îşi beau berea sau miedul din craniile duşmanilor învinşi pe câmpul de luptă, însă, susţin istoricii, şi această informaţie este doar un mit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
