Cel puțin 50 de morți în urma prăbușirii unei mine

Cel puţin 50 de persoane şi-ar fi pierdut viaţa vineri după-amiază în urma prăbuşirii unei mine de aur neautorizate din apropierea localităţii Kamituga, situată în estul Republicii Democrate Congo (RDC), au anunţat sâmbătă autorităţile din provincia Sud-Kivu şi o organizaţie locală, relatează Reuters şi AFP.

Guvernatorul provinciei, Théo Ngwabidje Kasi, a deplâns sâmbătă moartea tragică a 50 de persoane, majoritatea tineri. Până în prezent nu cunoaştem numărul exact al victimelor, a transmis la rândul său primarul Alexandre Bundya, care a precizat că accidentul s-ar fi produs după ce solul a cedat în urma ploilor torenţiale.

Accidentul s-a produs vineri în zona minei Detroit, în jurul orei locale 15:00 (13:00 GMT), în urma ploilor abundente, a declarat Emiliane Itongwa, preşedinte al organizaţiei locale Iniţiativa de Sprijin Social pentru Femei. Mai mulţi mineri se aflau în puţ, care era acoperit şi nimeni nu a putut ieşi. Vorbim despre circa 50 de persoane tinere, a spus Itongwa, transmite Agerpres.

Fotografiile şi înregistrările video publicate pe reţelele sociale prezentau sute de persoane sosite la faţa locului, dintre care unele plângeau pe versanţii din jurul intrării în mină. Mina nu se află în zona de exploatare a minereului de aur dată în concesiune companiei canadiene Banro Corporation, a declarat directorul executiv al acesteia.

Accidentele miniere sunt frecvente în minele artizanale neautorizate din RDC, zeci de decese fiind înregistrate în fiecare an.

O alunecare de teren din zona unei mine de aur dezafectată a ucis 16 persoane în luna octombrie a anului trecut. Alţi 43 de mineri ilegali au murit într-o altă alunecare de teren survenită în zona unei mine de cupru şi cobalt în iunie 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel