CCR discută sesizarea PSD pe proiectul privind transportul de persoane

Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea PSD asupra proiectului pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea.

PSD a depus la Curtea Constituţională sesizarea de neconstituţionalitate pe proiectul pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, pentru care Executivul şi-a angajat răspunderea în Parlament.

În sesizare se arată că proiectul de aprobare a OUG 51/2019 se află în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor. Acest proiect propune eliminarea transportului rutier judeţean de călători din sfera serviciilor publice, situaţie în care acesta se va desfăşura în regim comercial, cu respectarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.

Ce prevede proiectul



Prin proiectul de act normativ pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea se propune abrogarea prevederilor din OUG nr. 51/2019, astfel încât transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate la nivel judeţean să intre în sfera serviciilor publice.

"Raportat la situaţia conflictuală de natură constituţională între procedura legislativă parlamentară în derulare şi iniţiativa legislativă recunoscută Guvernului pe cale de excepţie de a promova acte normative, menţionăm următoarele: Potrivit art. 61 din Constituţia României, republicată, 'Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării'. Prin angajarea răspunderii, Guvernul a încălcat prevederile constituţionale privind unica autoritate legiuitoare reprezentată de Parlament şi deciziile Curţii Constituţionale. Astfel, în condiţiile în care, în cadrul dezbaterilor parlamentare există proiecte de lege sau iniţiative legislative care urmează să reglementeze diferite aspecte ale vieţii politice sau sociale, Guvernul are obligaţia de a se prezenta la dezbaterile parlamentare, a susţine puncte de vedere şi posibilitatea de a formula amendamente", se mai susţine în sesizare,potrivit Agerpres.

Ce reclamă PSD în textul sesizării



PSD mai consideră că, "atunci când Guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege, acesta prin obiectul reglementării trebuie să conţină prevederi ce se circumscriu clar doar asupra unui singur domeniu".

"Folosirea acestui mijloc constituţional nu îngăduie să se aducă, prin acelaşi proiect de lege, modificări sau completări mai multor legi în vigoare care, în esenţa lor, au fost adoptate de Parlament în mod distinct, având în vedere relaţiile sociale diferite pe care le reglementează, precum şi natura legilor (organică sau ordinară), chiar dacă acestea s-ar referi la un domeniu unitar al vieţii social-economice", se mai arată în sesizare.

De asemenea, s-a ignorat obligativitatea solicitării avizului Consiliului Economic şi Social, care este statuată de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 618/2018, mai precizează PSD în sesizare.

În ceea ce priveşte urgenţa considerată de Guvern ca motiv pentru promovarea unor modificări prin procedura angajării răspunderii, aceasta nu poate fi reţinută, se mai menţionează în sesizare, adăugându-se că, în prezent, dispoziţiile referitoare la transportul de persoane sunt în derulare şi se aplică în conformitate cu prevederile conţinute de OUG nr.51/2019, prevederi ce produc efecte depline până la finalizarea procedurii parlamentare de adoptare sau de respingere a ordonanţei. Mai mult, faptul că Guvernul nu poate întrerupe un proces de legiferare a fost deja stabilit prin Decizia CCR nr. 1431/2010", precizează PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel