Cazul Sorina. Bogdan Licu, procuror general: La momentul retragerii paşaportului Sorinei au fost indicii de obţinere nelegală

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a declarat că paşaportul fetiţei din Baia de Aramă a fost oprit de către un procuror al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie pentru că existau indicii că documentul ar fi fost obţinut 'prin metode nu tocmai legale'.

'Cu privire la paşaport, în momentul în care a fost retras paşaportul au existat anumite indicii că ar fi fost obţinut prin mijloace nu tocmai legale. Mai multe nu pot să vă spun. În momentul de faţă s-au rezolvat mai multe dintre aceste aspecte. În perioada următoare veţi vedea rezultatul. Nu a fost nimeni pus sub învinuire sub acest aspect, dar atunci au existat date şi indicii privind nereguli existente la momentul eliberării paşaportului', a explicat Licu.

El a spus că SIIJ avea competenţa, pentru că în acest dosar penal este vizat şi un magistrat. Întrebat dacă fetiţa poate pleca cu familia adoptivă, deşi instanţa din Slatina a amânat luni pronunţarea, procurorul a explicat că sentinţa definitivă a rămas în vigoare după ce instanţa a respins solicitarea Ministerului Public de revizuire a sentinţei. Licu a afirmat că miza dosarului penal este lămurirea tuturor aspectelor legate de dosarul de adopţie a fetiţei din Baia de Aramă şi că la acest moment doar acest caz mai ţine în loc copilul pe teritoriul României.

Procurorii SIIJ au deschis o anchetă pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopţie internaţională a fetiţei, respectiv instrumentarea dosarului penal în care un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a efectuat o percheziţie la domiciliul asistentului maternal pentru a o lua pe fetiţă.

Judecătoria Slatina a fixat un nou termen pentru joi, 18 iulie, în cauza privind solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către Sorina, fetiţa din judeţul Mehedinţi adoptată de soţii Săcărin. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel