Caz șocant în SUA. Cadavru păstrat în congelator timp de 10 ani

Poliţia din Statele Unite suspectează o femeie că ar fi păstrat cadavrul soţului într-un congelator timp de 10 ani pentru a încasa peste 170.000 de dolari reprezentând indemnizaţia de veteran a acestuia, informează joi DPA.

Un purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul Tooele, aflat în statul american Utah, a precizat că femeia, care nu mai fusese văzută timp de câteva zile, a fost găsită decedată în apartamentul său pe 22 noiembrie.

Forţele de ordine au descoperit apoi trupul soţului, ascuns în congelatorul din acel apartament. Autorităţile bănuiesc că este posibil ca soţul femeii să fi decedat în urma unei afecţiuni în perioada februarie-martie 2009, a precizat purtătorul de cuvânt.

Luni, investigatorii au descoperit o scrisoare legalizată care pare să fi fost întocmită de soţul femeii. Scrisoarea, datată decembrie 2008, precizează că soţia nu are nicio implicare în decesul bărbatului. Se pare că femeia ar fi încasat în continuare pensia de veteran a soţului şi după moartea acestuia. Potrivit autorităţilor, suma totală se ridică la 177.000 de dolari.

Conform relatărilor din presă, anchetatorii încearcă să stabilească dacă soţia a încasat şi indemnizaţiile de asigurări sociale ale soţului, relatează AGERPRES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel