Câți bani a încasat Simona Halep la Australian Open 2020, până acum

Simona Halep (28 ani), a patra favorită, a dominat meciul cu Harriet Dart (23 ani, 173 WTA), jucătoare venită din calificări, încheind conturile după o oră şi 17 minute, deşi s-a complicat pe finalul partidei.

Simona Halep a început meciul cu break, dar imediat şi-a pierdut serviciul. Halep a luat apoi jocul pe cont propriu şi s-a desprins la 5-1, câştigând primul set cu 6-2, după 31 de minute.

Halep a controlat debutul actului secund şi a avut 4-0 şi 5-1, a ratat o minge de meci la 5-2 şi pe fondul mai multe greşeli legate a permis britanicei să se apropie pe tabelă, la 5-4, şi chiar să aibă o minge de break (pentru 5-5), însă a găsit resursele să încheie meciul cu 6-2, 6-4.

Simona Halep a reuşit un as şi nu a avut nicio dublă greşeală, spre deosebire de Dart, care a comis 3. Halep a avut procentaje mai bune la ambele servicii (67%-56% la primul, 52%-29% la al doilea), britanica a reuşit mai multe mingi direct câştigătoare (16-14), dar a făcut şi mai multe erori neprovocate (34-23).

Halep (28 ani), care a pierdut în optimi la ediţia de anul trecut la Melbourne şi a jucat finala în 2018, şi-a asigurat un cec de 180.000 de dolari australieni (aprox. 100.000 de dolari) şi 130 de puncte WTA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel