EXCLUSIV  Canada: Trudeau, acuzat de corupție. Hartmann: Dacă se întâmpla în România, premierul era ridicat de DNA

H. D. Hartmann / 02 Martie 2019 / 16:40 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Un scandal imens, cât Canada de mare, zguduie din temelii soclul de june imberb al primului ministru Trudeau și puritatea sa morală pe care de ani de zile o proiectează superior acest produs de caviar a elitei politice si financiare din țara arțarului.

Pentru că trebuie să se știe că, deși, liberalii din Canada atât la nivel federal cât și la nivel provincial, se declară adepți ai doctrinei liberale, de peste jumătate de veac ei se află cantonați în stanga clasică socialistă. De accea, ei sunt considerați o ciudățenie a naturii și un fals ideologic nemaiîntâlnit în lume.

Fostul procuror general al Canadei, Jody Wilson-Raybould, acuză zilele acestea, în fața unei comisii parlamentare de anchetă din Ottawa, nici mai mult nici mai puțin acte de coerciție politică și amenințări cu privire la instrumentalizarea unui dosar de corupție la cel mai înalt nivel din provincia Quebec. Firma implicată este unul dintre cei mai puternici actori economici de limbă franceză, SC Lavalin. Firmă de construcții și inginerie, cu o reputație internațională și promovată intens de către mai toate guvernele candiene (inclusiv în România), a fost acuzată de-a lungul timpului că a fost implicată deseori în acte grave de corupție, mai ales în străinătate. Firma este imaginea simbol a reușitei așa zisei economii canadiene de vârf în lumea întreagă. Acuzată de acte de corupție pentru a obține contracte grase în Libia, SC Lavalin și-a folosit arsenalul de instrumente politice, printre care și Justin Trudeau, pentru a opri ancheta împotriva ei începută de către procurorii federali canadieni.

Ca să înțelegem corect complexul sistem constituțional canadian, trebuie explicat că această țară mare cât un continent (dar mică ca Belgia din punct de vedere demografic și cultural) este o confederație de provincii si teritorii, iar provinciile sunt ele însele federații de teritorii. Astfel că pe lîngă o birocrație stufoasă și extrem de ineficientă la nivel federal, provinciile au fiecare guvern, parlament, alegeri locale și generale. Diferența de titlu este că la nivel federal funcția se numește Prim Ministru, iar la nivel provincial funcția este denumită Premier. Mai mult, ca lucrurile să fie complicate până la capăt, absolut nimeni nu știe că fiind o monarhie constituțională, Canada are o regină, în dreptul său propriu (și nu derivat din tronul britanic) și anume pe regina Elisabeta II, care după cum o știm cu toții este suvernul Marei Britanii.

Regat independent de tronul britanic, regina Canadei ocupă funcția supremă în statul canadian. De aceea Canada are un guvernator general, numit de regină la propunerea primului ministru  federal. Identic procesul se repetă și la nivel provincial, cu toată birocrația leneșă care anturează statele socialiste de tip canadian. Legile Canadei sunt promulgate de către regină și în numele reginei Canadei. Acest aspect constituțional creează multe momente hilare, spre exemplu, atunci când regina, se află la Ottawa în palatul său (mai mult un conac de boiernaș de țară de pe la noi), primul ministru este obligat să se ducă la ea în audiență, fiind subaltern constituțional al acesteia, pe când atunci când primul ministru canadian se află la Londra, este primit ca oaspete străin de către aceeași regină, acum suverană de drept britanică.

Mai mult, atunci când vine în Canada, regina este adusă de către forțele militare aeriene ale Marii Britanii, fiind suverană britanică, ca atunci când pleacă din Canada să se deplaseze cu un avion militar canadian în calitatea sa de suverană de drept a Canadei. Până și moneda de hârtie de 20 de dolari canadieni are portretul regal al reginei Elisabeta II de...Canada. Un melanj toxic de socialism revoluționar și negație mincinoasă fac ca toate aceste aspecte constituționale reale canadiene să nu fie predate de decenii în școli, fiind impusă ștergerea din memoria colectivă a unei istorii monarhice de altfel strălucite. Acest fenomen face ca orice formă de adevăr istoric despre Canada să fie falsificată și de multe ori mitologică, în afara oricărei norme logice și legale. Oriunde în lume acest proces se cheamă corupție intelectuală, numai la Ottawa se cheamă progres.

 

Ce implică scandalul de corupție din Canada 

 

Întorcându-ne la momentul actual, scandalul de corupție care pare să cuprindă tot mai mult guvernul Trudeau este tipic Canadei. Căci corupția în Canada este de cele mai multe ori perfect acoperită de falsul corectitudinii politicii. De exemplu, traficul ilegal de țigări pe întreg teritoriu canadian este asigurat de către triburile de indieni nativi, populații care ocupă rezervații, unele largi cât întreg teritoriul României. În aceste teritoriii legea federală (sau provincială) nu se aplică de facto, iar dacă poliția totuși primește dreptul de a intra pentru a investiga o infracțiune se duce cerându-și scuze înainte și călcând pe poante. Traficul de droguri ușoare este și el etnicizat până la nivelul celui mai mic oraș. Războaiele dintre mafiile etnice sunt celebre în Canada, mai ales în provincia Quebec unde francofonii au trebuit sa lupte la propriu ca să aibă dreptul de a vinde droguri în teritoriul declarat de limbă franceză, acesta fiind ocupat de către alte naționalități. Astfel de ciudățenii canadiene vin să întregească tabloul care definește corupția endemică, nu numai culturală și economică, care stăpânește, de decenii, teritoriile Canadei dintre Pacific și Atlantic.

Deci SC Lavalin este acuzat de acte de corupție. O afacere veche de peste un deceniu (cum ar zice doamna Kovesi), întâmplată în 2008. Printre acuzații se află oferire de mită, la pungă ar zice Băsescu, la plic susțin denunțătorii din Montreal, servicii sexuale plătite, chiar și angajări fictive de membrii de familie ai unor politicieni. Iată că toată paleta de acte de corupție a fost folosită pentru ca SC Lavalin să obțină contracte bănoase în îndepărtata Libia. Pentru a își asigura influența, firma a plătit prostituate pentru unul dintre fii lui Gadhafi, Saadi, pe timpul sejurului său din Montreal și Toronto, vizită asigurată tot de către numita companie sub pretextul că tânărul era la studii pentru a învăța limba engleză.

O afacere tipică de corupție, care în România ducea imediat la arestări preventive și închideri de companii. Nu și în Canada. Acolo nu există corupție. Așa declara un neica nimeni de ambasador canadian prin București atunci când, la ordin, susținea distrugerea actorilor economici români de către DNA și îmbrățișa abuzurile procurorilor români. În Canada, după cum vom vedea, intervine însuși prim ministru federal pentru a fi oprită ancheta penală. Acolo se cheamă apărarea locurilor de muncă, în România se numește trafic de influență și este condamnată oficial de către ambasada Canadei, în numele celebrei deja lupte anticorupție.

Fiind practic unul din puținii angajatori din Quebec mai cu dare de mână, SC Lavalin nu poate fi atacată de către nimeni. Procurorii federali deschid dosar penal întregii conduceri a companiei. Mândrie a sucesului francez într-o economie quebecoază aflată în comă financiară de peste două generații și efectiv aproape singura companie de construcții și inginerie care a rezistat valului de distrugere economică cauzată de naționalismul violent francez din Quebec (toate marile firme de producție și cele de asigurări părăsind pe rând economia Quebecului - virusată de un naționalism putrid lingvistic și de politici sociale aberante), SC Lavalin și-a văzut imaginea publică și comercială amenințată de procurorii de la Ottawa. Desigur că naționalismul francez s-a răsculat. Teoriile conspiraționiste cu impact electoral au început să abunde. De fapt “anglos” doresc să distrugă mândrie de companie quebecoază. Nu permitem așa ceva. De la amenințări la presiuni politice a fost numai un pas.

 

Trudeau, presiune politică pe procurorul general

 

Și intră în scenă marele moralist, mândria progresistă a Canadei anti americane, produsul de lux dinastic, tânărul Justin Trudeau. Prim ministru ales pentru că fumează marijuana, cu o istorie marxistă de l-ar face gelos pe însuși Marx, cu declarații aiuritoare, dar tipice ciorapilor diferiți la culoare pe care îi poartă, Justin își pune operativii politici liberali să pună presiune pe ditamai procurorul general al Canadei ca aceasta să oprească ancheta. Căci distrugerea unui actor economic atât de influent în Quebec ar fi dus la dispariția unui capital politic fundamental necesar guvernului liberal la nivel federal.

O înfrângere politică masivă a lui Trudeau în Quebec, avand în vedere greutatea hemoragiei de deputați, periclitează stabilitatea oricărui guvern al său la Ottawa. Acest lucru măcar îl înțelege Justin care ajunge cu presiunile atât de departe încât se adresează el însuși procurorului general, cerându-i să găsească o soluție. Procurarea îi atrage atenția că deja a pășit în spațiul ilegalității flagrante, dar progresistul prim ministru continuă. Scandalul erupe, ducând la demisia secretarului biroului primului ministru canadian (echivalentul secretarului general al unei președinții de republică) și prieten intim din liceu al primului ministru. Presa nominalizează direct pe unii membri ai cabinetului Trudeau cât și din Privy Council (Consiliul privat al Reginei Canadei, organism vag cunoscut dar cu o putere extraordinară). Exact cu câteva luni înainte de alegerile generale, actele de corupție de la Ottawa încep să zdruncine soclul moral al primului ministru canadian. Credeți? Nici pe departe.

 

În România premierul „ar fi fot ridicat de DNA”

 

Numai în România, sub aplauzele ambasadelor occidentale prietene și aliate, pentru exact ce a făcut Trudeau, primul ministru ar fi fost ridicat de DNA din biroul său guvernamental. În Canada se va întampla exact invers. Tocmai când acest prim ministru avea nevoie de un scandal care să îl ridice, corupția și traficul de influență patronate de către el vor face ca mulți quebcoazi să îl voteze. Pentru că în Quebec se va înțelege altfel, corupție, ne-corupție. SC Lavalin a vrut sa aducă locuri de muncă la noi acasă. Procurorii federali, aia care nu au semnat un cec în viața lor și nu au plătit un angajat, vor să distrugă tocmai compania care ne-a adus locuri de muncă și impozite la buget. Iar Justin tocmai și-a asigurat la el în provincia sa natală, simpatia electorală necesară câștigării alegerilor.

Iată adevărata față a moralității lumii canadiene de astăzi. Pe când ambasadorii canadieni condamna la București corupția, aplaudând abuzurile procurorilor, primul lor ministru făcea identic și mai rău. La unii este corupție, la alții este apărarea interesului economic și a locurilor de muncă. Păcat că doamna Kovesi vrea să fie doar procuror european. Poate locul de procuror general canadian i-ar prinde bine, ca să le arate cum este cu lupta împotiva corupției tuturor moraliștilor în ale independenței justiției și corectitudinii politice de la Ottawa și de prin amabasadele regal-canadiene din lume.

 


STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27