Bătrână din Harghita, dispărută de acasă, îngrijită și SALVATĂ de câinele ei

Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Pixabay

O femeie în vârstă, din Harghita, a fost salvată din pădure cu ajutorul cățelului ei. 

O bătrână de 75 ani, din localitatea Lupeni, care a plecat de acasă şi nu s-a mai întors, a fost găsită căzută în pădure, după ce câinele său, care a vegheat-o toată noaptea, a avertizat echipa de intervenţie plecată în căutarea sa, scrie Agerpres. 

Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat că duminică seara, Poliţia municipiului Odorheiu Secuiesc, a fost sesizată că bătrâna a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit, motiv pentru care s-a început cătutarea sa, dar intervenţia a fost întreruptă seara târziu.

Autoritățile au extins căutările



Luni dimineaţă, o echipă formată din poliţişti, pompieri civili şi pădurari şi cadre medicale a extins aria de căutare şi în pădure, chiar dacă se cunoştea faptul că persoana dispărută se deplasa foarte greu, cu ajutorul unui baston şi pe distanţe foarte scurte, de numai 20-30 de metri.

După câteva ore, căutătorii au reuşit să o găsească pe bătrână, la aproximativ un kilometru de locuinţă, mai ales datorită căţelului ei, care a început să se agite când i-a auzit şi i-a văzut pe salvatori şi care a şi vegheat-o în orele cât a stat căzută la pământ.

Cățelul a stat lângă femeie



"Cel mai important salvator pentru bătrânică a fost propriul ei căţeluş, care nu doar că i-a atras pe oameni spre locul în care aceasta căzuse, dar se pare că i-a stat aproape în cele aproximativ 30 de ore în care a stat căzută la pământ, mai ales că în interiorul acestui interval de timp victima a petrecut o noapte în care temperatura a scăzut până la 4 grade", a informat Biroul de Presă al IPJ Harghita.

Femeia nu se mai putea mișca



Când a fost găsită, femeia era conştientă, dar fără posibilitatea de a se deplasa, iar după ce echipajul medical i-a acordat primul ajutor, aceasta a fost transportată, pe targă şi în ambulanţă, la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc.

Femeia a rămas internată pentru examinări amănunţite, îngrijiri medicale şi supraveghere de specialitate, mai precizează sursa citată.                                                                            

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel