Autostrada Brașov-Ploiești. Tudose: Vizite pe șantier

Premierul Mihai Tudose s-a interesat, miercuri, în debutul ședinței de Guvern, de stadiul discuțiilor dintre reprezentanții Ministerului Transporturilor și cei ai Băncii Mondiale pe tema implementării proiectului autostrăzii Ploiești - Brașov. 

"Începând de azi o să avem niște vizite pe niște șantiere. Nu vă spun nici dumneavoastră unde", a spus prim-ministrul, adresându-i-se ministrului Transporturilor, Felix Stroe.

El i-a cerut acestuia să prezinte concluziile discuțiilor cu Banca Mondială.

"Este o oportunitate extraordinară, pe care, cu siguranță, nu o irosim. În momentul de față, echipa tehnică de la Ministerul Transporturilor este pe traseu să vizioneze punctele nevralgice de pe autostrada Ploiești — Brașov, cu echipa tehnică de la Banca Mondială. Ne-am sfătuit și acționăm împreună cu domnul ministru Marius Nica. După ce se întorc din teren, se face o foaie de parcurs foarte condensată. (...) Am credința că dacă o gestionăm cum trebuie — și nu avem încotro — vom face repede această autostradă. Este o oportunitate extraordinară cu Banca Mondială", a replicat ministrul.

Guvernul a informat, marți, printr-un comunicat de presă, că premierul Mihai Tudose a avut, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a Băncii Mondiale, condusă de Tatiana Proskuryakova, manager de țară, pe tema proiectelor de infrastructură rutieră, context în care reprezentanții instituției financiare internaționale au comunicat decizia de a susține implementarea proiectului autostrăzii Ploiești — Brașov.

În cadrul întrevederii au fost stabilite măsurile necesare pentru demararea proiectului autostrăzii Ploiești — Brașov, cu asistență asigurată de Banca Mondială. În acest sens, vor fi înființate un comitet de coordonare, la nivelul Secretariatului General al Guvernului, condus de vicepremierul Marcel Ciolacu, și o unitate de implementare a proiectului, la Ministerul Transporturilor, responsabilă de componenta tehnică, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel