Atac armat în SUA. Două persoane ucise şi alte două rănite la Seattle

Police
Police

Două persoane au fost ucise şi alte două au fost grav rănite miercuri după-amiază în Seattle, într-un moment de vârf al traficului, de un atacator care a deschis focul asupra a două automobile şi a unui autobuz, provocând ulterior o tamponare în momentul în care a încercat să fugă într-o maşină furată, informează joi Reuters. 

Incidentul s-a produs într-un cartier din nord-estul oraşului, când suspectul s-a apropiat de o femeie aflată la volanul unei maşini dintr-o intersecţie şi a împuşcat-o, după care a mers pe stradă şi a tras în direcţia unui autobuz, potrivit informaţiilor furnizate de poliţie. Şoferul autobuzului a fost atins de gloanţe dar a reuşit să întoarcă autobuzul şi să se îndepărtează de atacator. Suspectul s-a îndreptat apoi spre un al doilea autovehicul, o Toyota Prius şi a deschis focul, ucigând şoferul. 

Până la sosirea poliţiei, atacatorul s-a suit în Prius şi a accelerat ciocnindu-se de o maşină din trafic. În urma coliziunii, şoferul acesteia şi-a pierdut viaţa. Ofiţerii de poliţie l-au urmărit şi au reuşit să-l aresteze pe atacator. Autorităţile nu au oferit imediat o explicaţie în privinţa motivaţiei împuşcăturilor sau a armei folosite. Suspectul neidentificat a fost condus la spital, unde a rămas sub pază în timp ce a fost tratat de răni care nu îi pun în pericol viaţa. Niciuna din victime, ambii bărbaţi, nu a fost identificată imediat. Deşi rănit în piept, şoferul autobuzului a reuşit să se deplaseze până la o targă pentru a fi transportat de paramedici la spital, potrivit ziarului Seattle Times. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel