Istvan Kovacs, românul care va arbitra finala Conference League, a fost ales pentru a arbitra şi la Cupa Mondială din Qatar.
România va fi reprezentată la turneul final de 3 arbitri: centralul Istvan Kovacs și asistenții Adrian Artene și Vasile Marinescu.
Aflat în mare formă, după ce şi la EURO 2020 s-a prezentat foarte bine, Ovidiu Haţegan era mai mult ca sigur în lotul de arbitri pentru CM Qatar 2022, însă problemele de sănătate cu care s-a confruntat au făcut ca centralul să nu meargă la turneul final.
Pe lângă cei 36 de centrali și 69 de asistenți, la CM 2022 vor fi prezenți 24 de arbitri VAR, scrie Digisport.
Din totalul de 129 de oficiali, 6 sunt femei, o premieră în istoria unui Campionat Mondial de fotbal masculin. Stephanie Frappart, Salima Mukansanga și Yoshimi Yamashita vor oficia la centru, în timp ce Neuza Back, Kathryn Nesbitt și Karen Diaz Medina vor fi arbitri asistenți.
Acesta a gestionat perfect mai multe momente dificile, lucru care i-a atras simpatia analiştilor. Unul dintre aceste momente a fost chiar cearta cu antrenorul Pep Guardiola, care a fost gestionată cu mult calm. Guardiola i-a reproşat românului un out dictat eronat. Kovacs i-a arătat antrenorului cartonaşul galben, dar apoi a stat de vorbă cu el până l-a calmat, fără să îl elimine, în ciuda tonului ridicat pe care vorbea antrenorul spaniol.
"Mi-am cerut scuze arbitrului, a fost doar emoția partidei. Pentru mine, a fost aut în favoarea lui City, dar el a decis altfel. Am reacționat sub impulsul emoției și i-am cerut scuze", a spus Pep Guardiola la final, citat de Digisport.ro.
Un alt moment greu a fost la golul patru marcat de City. Asta pentru că, înainte ca Bernardo Silva să şuteze spre poarta lui Courtois, Oleksandr Zinchenko fusese faultat la marginea careului de Toni Kroos. Deşi a avut intenţia să fluiere fault şi să oprească jocul, Kovacs a lăsat avantaj, iar faza a dus la golul marcat de Manchester City.
"Avantaj genial lăsat de arbitrul Istvan Kovacs. Zinchenko a fost faultat de Kroos, dar jocul a continuat", a scris în timpul meciului Phil McNulty, jurnalist BBC, conform GSP.
Iar, în final, românul a acordat corect penalty pentru Real Madrid după un henţ clar în careul englezilor. În plus, nici nu a fost nevoie de consultarea VAR.
"Așa trebuie să conduci o semifinală de Liga Campionilor între două dintre cele mai bune echipe din lume. Lecție de arbitraj din partea lui Istvan Kovacs", a spus şi Jeffery Buter, fost antrenor la juniorii Romei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News