€ 5.0914
|
$ 4.3359
|
Curs valutar: € 5.0914
|
$ 4.3359
 

Angela Merkel, întâlnire cu Maia Sandu. Nou gest care ridică semne de întrebare
Autor: Mihai Ciobanu

merkel_22539100 Angela Merkel
 

Cancelarul german Angela Merkel a preferat să se aşeze la intonarea imnurilor naţionale în timpul unei vizite oficiale marţi, la Berlin, după mai multe episoade de tremurat în public care au ridicat...

Angela Merkel s-a aşezat pe un scaun alb, alături de premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită în capitala germană, notează France Presse. Joia trecută, Merkel, care conduce Germania de 14 ani, a ocolit protocolul luând loc în cursul ceremoniei de primire a omoloagei sale daneze, Mette Frederiksen, după ce în ultimele săptămâni a fost surprinsă de trei ori tremurând în timpul unor apariţii oficiale. 

Ea a dat asigurări, în mod repetat, că totul merge bine



Un sondaj realizat de institutul Civey a indicat că pentru 59% dintre germani tremuratul cancelarului ţine exclusiv de sfera sa "privată", în timp ce 34% apreciază că este vorba de o informaţie de interes public. Angela Merkel, care împlineşte la 17 iulie vârsta de 65 de ani şi urmează să-şi încheie ultimul mandat de cancelar în 2021, va intra în vacanţa de vară ca de obicei la sfârşitul lui iulie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close