Anca Țurcașiu, dezvăluire șocantă: ''Au crezut că am murit''

Anca Țurcașiu
Anca Țurcașiu

Anca Țurcașiu a vorbit despre momentul în care a venit pe lume. Solista a mărturisit că a fost născută prematur, iar medicii și asistentele au crezut că murise.

Anca Țurcașiu, una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi, a mărturisit că a venit pe lume prematur, iar medicii și asistentele au crezut că a murit la naștere. 

„Întotdeauna am avut o relaţie specială cu Dumnezeu pentru că, pe timpul sarcinii, mama mea se ruga la statuia Sfântului Anton din Catredala Sfântului Iosif. Noi suntem ortodocşi, dar pentru că ea lucra vizavi de Spitalul Stundenţesc şi era aproape de Catredală, mergea acolo, la catolici, şi se ruga în fiecare marţi. Mi-a transmis şi mie, cu timpul, această linişte pe care ţi-o dă locul acela special. Am început să mă duc acolo de copil.

Eu sunt născută la 7 luni, cu un kilogram şi nouă sute de grame, cu probleme. Au crezut că am murit la naştere. În drum spre vestita găleată am ţipat. Şi asta mă face să fiu determinată, să mă gândesc că totuşi cineva acolo acolo Sus m-a iubit, m-a lăsat să trăiesc şi chiar să fac ceva, să las în urma mea ceva. Iar locul acela este al sufletului meu. Nu mă duc la nicio altă biserică. Mai intru la Elefterie, pentru că am un părinte cu care mă mai sfătuiesc. La Catedrala Sfântul Iosif nu vorbesc cu nimeni de acolo, doar cu Cel de Sus. De câte ori am ocazia, în cursul săptămânii mă duc, marţea, nu contează ora, nu contează dimineaţa, seara, stau la slujbe împreună cu toţi catolicii. Este o pace cu care pleci, de nepovestit în cuvinte”, a povestit Anca Ţurcaşiu pentru revista “Taifasuri”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel