Primul pas crucial îl reprezintă alegerea soiului de viță de vie. Este important de știut că nu toate soiurile sunt potrivite pentru orice tip de sol sau climă. Pe piață există două categorii principale de viță de vie: pentru consum ca struguri de masă și pentru vinificație. Cei care doresc o recoltă timpurie și o rezistență sporită ar trebui să se orienteze către soiuri de masă precum Cardinal, Chasselas Dore sau Hamburg. Acestea sunt apreciate pentru perioada de coacere scurtă și adaptabilitatea ridicată. În orice caz, este recomandat să consultați un specialist în viticultură înainte de a achiziționa materialul săditor, pentru a alege soiurile cele mai adecvate condițiilor locale de climă și altitudine.
Pregătirea terenului este o altă etapă esențială în reușita unei plantații de viță de vie. Planta nu se dezvoltă corespunzător pe orice tip de sol, motiv pentru care alegerea locului trebuie făcută cu atenție. Terenurile situate la altitudini mai mari de 600–700 de metri nu sunt favorabile, deoarece vița de vie are nevoie de lumină abundentă și temperaturi potrivite. De asemenea, trebuie evitate zonele predispuse la înghețuri târzii de primăvară sau timpurii de toamnă, precum și cele afectate frecvent de grindină, secetă prelungită sau valuri bruște de frig. Solurile prea umede, cele compacte sau cu un conținut ridicat de carbonat de calciu nu sunt deloc recomandate. Locul ales pentru plantare trebuie să fie bine expus la soare, preferabil în cea mai luminoasă parte a grădinii.
În cazul în care terenul a fost anterior folosit pentru o plantație viticolă, este necesar un interval de repaus agricol de minimum trei până la cinci ani. În această perioadă, solul ar trebui cultivat cu plante perene sau cu furaje anuale pentru a-și reface structura și fertilitatea. Pentru suprafețele mici, este indicată o desfundare profundă, la cel puțin două cazmale, cu câteva luni înainte de plantare. În cazul unei plantări de toamnă, această lucrare ar trebui efectuată în lunile iunie sau iulie. Solul trebuie și el fertilizat cu substanțe nutritive, în funcție de necesități, pentru a asigura viței un start sănătos.
Marcarea locurilor unde vor fi plantați butașii, cunoscută drept pichetare, este o lucrare de bază. Aceasta presupune stabilirea exactă a distanțelor de plantare, care variază în funcție de suprafață. În grădinile mici, distanța ideală între rânduri este de 1,5 – 1,8 metri, iar între plante, de 1 – 1,2 metri. Aceste măsuri oferă suficient spațiu pentru dezvoltarea armonioasă a viței și permit efectuarea lucrărilor de întreținere.
Plantarea propriu-zisă presupune mai întâi alegerea și pregătirea atentă a butașilor. Aceștia trebuie verificați riguros, iar exemplarele slabe sau bolnave trebuie eliminate. Vitele care corespund se fasonează prin scurtarea cordiței la 3–4 ochi, iar rădăcinile se reduc la o lungime de 8–10 centimetri. După fasonare, urmează parafinarea, o procedură esențială care previne uscarea și asigură o mai bună prindere în sol, eliminând nevoia musuroirii.
Fiecare butaș se plantează în gropi adânci, de aproximativ 50 de centimetri, cu diametru larg, astfel încât sistemul radicular să aibă suficient spațiu pentru dezvoltare. Este foarte important ca vița de vie să nu fie amplasată prea aproape de clădiri sau de garduri cu fundație, pentru a nu afecta fluxul de aer și expunerea la lumină.
Imediat după plantare, se aplică prima udare, vitală pentru stimularea prinderii. În următoarele zile, mai sunt necesare două sau trei udări, în funcție de condițiile climatice. În cazul în care temperaturile scad sub zero grade pe timpul nopții, udările trebuie suspendate pentru a evita șocurile termice.
Odată încheiată plantarea, terenul trebuie afânat la o adâncime de 14 – 16 centimetri. Pe parcursul perioadei de vegetație, sunt necesare cel puțin trei lucrări de prășit, atât pentru combaterea buruienilor, cât și pentru spargerea crustei solului, care fva favoriza astfel aerarea și pătrunderea apei.