Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Alexandra Marcu a cucerit vârful Chimborazo din Munţii Anzi

Sursa foto: Facebook/ Alexandra Flavia Marcu
Sursa foto: Facebook/ Alexandra Flavia Marcu

Alpinista Alexandra Marcu a reuşit să cucerească luni după-amiază vârful Chimborazo (6.268 m), din Munţii Anzi (Ecuador), la capătul unui efort cu ore întregi de urcuş pe o pantă foarte înclinată şi pe o vreme extrem de rece. 

"A fost o ascensiune extrem de dificilă, cu ore întregi de urcuş pe o pantă foarte înclinată şi temperaturi extrem de joase, dar am reuşit!", a scris tânăra de 20 de ani pe pagina ei de socializare. 

Ea a menţionat că în scurt timp va posta mai multe fotografii despre locurile, oamenii şi experienţa prin care a trecut. 

Alexandra a plecat în această expediţie din Munţii Anzi la jumătatea lunii septembrie împreună cu tatăl său, Dan Marcu, cel care o însoţeşte, de regulă, în ascensiunile montane. 

Chimborazo este cel mai înalt vârf din Ecuador, el fiind considerat un vulcan inactiv. Ca particularitate, specialiştii apreciază că Chimborazo este cel mai îndepărtat loc de pe suprafaţa planetei noastre faţă de centrul Pământului, fiind situat la o distanţă de 6.384,4 km de acesta. 

Vârful Chimborazo este situat în Cordiliera Occidentală din Anzi, în centrul Ecuadorului, la 150 km sud-sud-vest de capitala Quito. 

Tânăra alpinistă Alexandra Marcu, din Deva, este cunoscută pentru faptul că a escaladat primii şase dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii. 

În ianuarie 2015, ea reuşea să cucerească, la numai 17 ani, cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 metri), fiind astfel cea de-a treia femeie din lume care reuşeşte să escaladeze cu succes acest vulcan din Chile. 

Alexandra Marcu este şi cel mai tânăr alpinist din Europa care a urcat pe vulcanul Pico de Orizaba (Mexic) şi cel mai tânăr român care a escaladat masivul Kazbek, din Georgia. 

Ea a fost declarată 'Ambasador al turismului românesc', propunerea de acordare a acestui titlu onorific fiind făcută de către Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, cu prilejul Târgului Naţional de Turism din 20 noiembrie 2016. 

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.22
YesMy