Alex Coita: Nu e o soluție! Nu invoc argumente politice

Rodica Mitu / 13 iun 2019 / 21:32 Salveaza PDF Comentarii
Alex Coita
Descriere foto: Alex Coita

Un guvern interimar nu reprezintă o soluție bună, în opinia lui Alex Coita.

„Un guvern interimar e o soluție, poate, cea mai proastă. De ce? Eu invoc argumente tehnice, nu de natură politică sau în niciun caz ideologice. Dacă se dorește un guvern interimar, la capătul interimatului va trebui să existe un fel de scrutin, adică alegeri. Iunie, plus șapte-opt luni, înseamnă ianuarie-februarie. Deci vorbim de alegeri prezidențiale în noiembrie-decembrie, alegeri parlamentare în februarie, alegeri locale în mai, alegeri generale în noiembrie", a spus Alex Coita, joi seară, în platoul România TV.

 

Ce se precizează în moțiunea de cenzură

 

România are nevoie urgentă de un guvern cu o viziune proeuropeană, cu maximum 15 ministere, nu cu 27, orientat către priorităţile de dezvoltare ale ţării: educaţia, sănătatea, investiţiile publice şi atragerea fondurilor europene, se arată în textul moţiunii de cenzură, depusă, miercuri, în Parlament.

Semnatarii moţiunii de cenzură atrag atenţia că "viitorul guvern are obligaţia să-şi dea tot concursul pentru implementarea unui sistem de vot modern şi actual care să permită în mod efectiv fiecărui cetăţean român aflat în străinătate să voteze".

Parlamentarii Opoziţiei subliniază că pe 26 mai "românii au votat într-un mod covârşitor cea mai legitimă moţiune de cenzură împotriva celei mai toxice guvernări din ultimii 30 de ani".

"În 26 mai, românii au spus un DA categoric pentru o Românie normală şi un NU categoric discursului şi acţiunilor anti-europene şi anti-justiţie ale PSD! Sancţiunea împotriva PSD şi împotriva Guvernului vine direct de la cetăţeni, care au spus răspicat că nu mai vor un guvern incapabil să ducă ţara spre bine şi care are o singură prioritate făţişă - atacurile permanente la adresa justiţiei. (...) Votaţi pentru această moţiune, pentru că votul românilor nu poate fi ignorat de niciun politician din România! Haideţi ca de mâine să începem schimbarea în bine, să începem să construim, pentru că ţara are nevoie de un guvern competent şi de multă muncă în interesul tuturor!", este îndemnul pe care iniţiatorii moţiunii îl adresează colegilor parlamentari.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24